Pe Drumul Naţional DN2A, la jumătatea distanţei între Urziceni şi Slobozia, pe drumul spre mare, se află un oraş deghizat în sat. Aici, în Căzăneşti, nimic nu lasă impresia că ai intrat într-o urbe veche de şase ani. Nu există canalizare, doar 1260 de locuitori din 4000 au apă curentă, gunoiul este dus la capul satului. În 2004, anul în care comuna Căzăneşti a luat numele de oraş, lucrurile stăteau şi mai rău. Dar pentru că mai marii judeţului auziseră că Uniunea Europeană dorea ca viitorul membru să fie mai urbanizat, Căzăneşti a devenit, rapid, prin referendum, al şaselea oraş din judeţul Ialomiţa, odată cu Amara şi Fierbinţi. Ieri, însă, cetăţenii au fost chemaţi din nou la vot, pentru revenirea la statutul de comună.

Încălzire cu lemne, la bloc

Cum vii dinspre Slobozia, la intrarea în oraş, pe stânga, e un cartier de câteva aşa-zise blocuri. Au un singur etaj şi hornuri, semn că sunt încălzite cu sobe. Canalizarea există, dar este înfundată şi apa menajeră se revarsă pe aleile dintre blocuri, printre sârmele cu rufe puse la uscat. Mirosul este asemănător celui care se putea simţi de la fostul complex de porci de peste şosea, închis însă la scurt timp după ‘90 şi lăsat în paragină. Nici copiii care se joacă la câţiva paşi de bălţile pestilenţiale, nici oamenii care stau de vorbă în fata blocurilor nu par deranjaţi de duhoarea care le umple nările.

"Asa e de ani de zile la noi", explică Nicolae Titan impasibilitatea locuitorilor. Întrebarea dacă se simte orăşean îi aduce un zâmbet autoironic pe buze. "Glumiţi? N-am nici canalizare, apa de la robinet e cu rugină şi mă încălzesc cu lemne. Toate astea, deşi cică stau la bloc", spune bărbatul şi se uită la raţele de pe partea cealaltă a aleii dintre blocuri.

Orăşeni cu WC-ul în spatele curţii

Nici cei mai tineri nu simt vreo mândrie că localitatea lor poartă rang de oraş. Două cabinete