Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura a absorbit doar trei miliarde euro din fonduri europene

Publicat in Romania Libera, marți 27 aprilie 2010 ·

"De fiecare dată când se vorbeşte de fonduri europene, se vorbeşte doar despre cele structurale. Nu sunt incluse şi cele trei fonduri din agricultură, care împreună reprezintă circa 40% din fondurile europene alocate României în perioada 2007-2013. Astfel, gradul de absorbţie în sectorul agricol în perioada 2007-2009 se ridică la trei miliarde euro, fiind cel mai mare grad de absorbţie înregistrat dintre toate fondurile puse la dispoziţia României", a explicat Mihail Dumitru, citat de Newsin.

Astfel, potrivit acestuia, România a beneficiat pe parcursul celor trei ani de aproximativ 1,5 miliarde euro din fonduri europene sub formă de subvenţii şi alte 1,5 miliarde de euro prin proiectele depuse în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR).

Ministrul de resort a adăugat, referitor la bani acordaţi agricultorilor, că, în prezent, nivelul subvenţiilor la hectar acordate fermierilor pentru anul 2009 se ridică la 64% din total, în creştere faţă de anul trecut, când în perioada similară fuseseră plătite doar 14% din plăţile pe hectar.

"Facem eforturi deosebite pentru a plăti cât mai repede subvenţiile la hectar, suntem la un nivel de 64%, faţă de 14% pentru fondurile din 2008 şi doar 1,5% pentru cele din 2007", a spus Dumitru.

El a precizat că ţinta ministerului de resort este să acorde toate sumele aferente plăţilor pe suprafaţă pentru 2009 până la data de 30 mai, cu o lună înainte de termenul limită în care pot fi date, fără a primi penalizări de la CE.

"Plăţile pentru 2009 le-am început mai devreme decât de obicei, prin avansul acordat încă de la sfârşitul anului trecut, aşa că acum avem ca obiectiv să finalizăm plăţile cu o luna mai devreme", a mai spus ministrul agriculturii.

"De fiecare dată când se vorbeşte de fonduri europene, se vorbeşte doar despre cele structurale. Nu sunt incluse şi cele trei fonduri din agric

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°