Sistemul comunist nu a fost impus şi dirijat de fiinţe extraterestre. Instituţiile comuniste (partidul, Securitatea internă şi externă, guvernul, cenzura, planificarea, ideologia, „sindicatele“, Tribunalul Suprem, tribunalele militare, armata cu a sa Direcţie Politică Superioară, UTC, UASCR, miliţia şi sectoriştii, Ministerul Agriculturii, al Sănătăţii, Ministerul Învăţământului, Departamentul Cultelor) aveau conducători cu nume precise şi cu atribuţii clar definite în direcţia consolidării şi reproducerii regimului totalitar.

Unii se ocupau cu intimidarea, deportările, arestările, temniţele, lichidările fizice. Alţii s-au specializat în întemniţarea („prelucrarea“) minţilor. Secţiile CC (inclusiv ceea ce ani de zile a fost Secţia Administrativ-Politică, Secţia Gospodărie ori Secţia Internaţională) erau conduse de şefii de secţie, „îndrumaţi“ de secretarii CC. Care, la rândul lor, aveau adjuncţi. Urmau „rotiţele birocratice“, instructorii. La nivel judeţean, se reproducea structura aparatului central. Si tot aşa, la nivel municipal, comunal etc. Un furnicar al supravegherii, îndoctrinării şi condiţionării represive. Comisia Controlului de Partid (devenită sub Ceauşescu Colegiul Central de Partid) a fost o instituţie terorizantă, cu preşedinţi, vicepreşedinţi, membri, activişti-anchetatori.

Ziarul Scânteia a avut redactori şefi şi redactori şefi adjuncţi, secretari generali de redacţie şi şefi de secţii. La fel şi Lupta de clasă, „organul teoretic şi politic al CC“, devenită în anii 70 Era socialistă. Scoala de partid „Stefan Gheorghiu“ (pompos şi total inadecvat numit㠄Academie“) a avut rectori, prorectori, şefi de catedră. Toţi vegheau la „puritatea doctrinar㓠şi luptau împotriva oricărei umbre de independenţă a spiritului.

Centrele universitare de partid erau instrumentele înregimentării, mobilizării, hărţuirii şi prigoanei. De pildă, ani de z