Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volumul doi al ”Istoriei fotbalului arădean” se va lansa la finele lui mai

Publicat in Adevarul, marți 27 aprilie 2010 ·

După ce în anul 2008, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la jucarea primului meci de fotbal în România, la Arad, a fost lansat primul volum, cel de-al doilea volum al acestei istorii ilustrate se va lansa pe data de 28 mai.

Tot atunci va avea loc un meci UTA- Banatul Sânnicolau Mic în amintirea primului meci oficial al ITA-ei.

Cele aproximativ 400 de pagini de istorie a fotbalului arădean, evocă anii cuprinşi între 1952 şi 1972, adică exact perioada de glorie a Bătrânei Doamne.

”A fost un efort considerabil la care au participat toţi foştii mari jucători ai UTA-ei, cu amintirile lor cu poze şi cu gânduri”, a explicat astăzi autorul volumului, profesorul Tiberiu Ţigan.

Acesta a mai explicat că istoria fotbalului arădean este un motiv de mândrie pentru orice locuitor al oraşului, dat fiind că nici un alt oraş din România nu are dedicate două volume acestui fenomen, cu posibilitatea de a exista până la urmă chiar trei astfel de volume.

Proiectul a fost finanţat de către Consiliul Judeţean Arad şi Consiliul Local Arad şi în realizarea sa s-au implicat toţi membrii formaţiei de Old Boys a UTA-ei..

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00

Gandul acum 37 minute
Ioan Andone, Mircea Bornescu și Alexandru Ioniță vin astăzi la „EXCLUSIV RAPID”, în direct pe YouTube – ProSport de la ora 17:00. Întoarcem pe toate fetele derby-ul CFR – Rapid 1-1 și analizăm șansele giuleștenilor să ajungă în cupele europene, prin

Primul kilometru de cale ferată modernizat a fost dat în circulaţie pe tronsonul Lugoj – Timişoara, fiind parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR - FOTO

News.ro acum o ora
Circulaţia trenurilor pe primul kilometru de cale ferată modernizată, de pe tronsonul Lugoj- Timişoara, a fost deschis. Sectorul de cale ferată face parte din magistrala CFR care se modernizează cu bani din PNRR.

JD Vance spune că Europei îi lipsește independența: Nu poate fi „vasal permanent” al SUA

HotNews acum 38 minute
Europa este „aliatul nostru”, însă nu poate fi un „vasal permanent” al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, relatează AFP. „Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță în c

UPDATE - Bărbat intoxicat cu monoxid de carbon, într-o clădire a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca/ El a fost transportat la spital/ Alte 20 de persoane, evacuate, iar circa 150 au ieşit singure

News.ro acum o ora
Un bărbat s-a intoxicat, marţi, cu monoxid de carbon, într-o clădire din Cluj-Napoca aparţinând Universităţii Tehnice, el fiind preluat de un echipaj SMURD, iar ulterior transportat la spital. Douăzeci de persoane au fost evacuate, întrucât măsurăto

Şeful Parchetului olandez care investighează furtul Coifului de la Coţofeneşti dă asigurări că va fi recuperat: "Ne aşteptăm să îl găsim"

News.ro acum 5 ore
Este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite, potrivit lui Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, scrie RTV Drenthe. "Ne aşteptăm să îl găsim", se

Cod galben de vânt puternic, până joi seară. Județele vizate de avertizare

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă până joi seară, în zece judeţe din Banat, sudul Crişanei şi Moldova. Aici, vântul va atinge viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Me

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru Săptămâna Mare

HotNews acum 3 ore
Vremea se va încălzi ușor în țară în săptămâna dinaintea Paștelui, cu temperaturi maxime ce vor atinge chiar și 28 de grade, însă sunt așteptate și ploi, mai ales după Vinerea Mare, 18 aprilie, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru interval

Alexandru Rafila: Un lucru înţelept ar fi ca rezidenţiatul pe post să devină majoritar, să devină prioritar: Până la urmă, nu calificăm medici de dragul calificării, ci calificăm medici pentru a deservi comunităţile

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, la evenimentul de lansare al "Ghidului pentru acţiuni locale: Soluţii pentru Resursa Umană în Sănătate”, realizat în cadrul PNRR, de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Organizaţia Mon

POT şi AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor pentru că nu respectă prevederile statutare

News.ro acum o ora
POT şi AUR au depus, marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. Moţiunea a fost retrimisă iniţiatorilor şi nu a fost înregistrată, pentru că nu respectă prevederile Re

Tradiții de Paști în Săptămâna Patimilor. Obiceiuri din Regiunile României

Mediafax acum 2 ore
Oltenia – cănuțe de Joimărele și „strigatul morților” la Salcia În Joia Mare, se pregătește cozonacul și pasca, iar ouăle se înroșesc sau se încondeiază cu modele naturale, un obicei realizat de bărbați în multe din localitățile oltenești de sub mun

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/13°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

5°/15°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/17°
mie.

7°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

14°/19°