Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat, marţi, la Bucureşti, în debutul consultărilor dintre delegaţiile oficiale ale României şi Republicii Moldova, că sârma ghimpată dintre cele două state era "o ruşine şi o sfidare" a tot ceea ce ţine de creştinism.
"Este foarte important că am reuşit să înlăturăm sârma ghimpată care era o ruşine şi o sfidare a tot ceea ce ţine de creştinism, că am reuşit să înlăturăm acea viză ruşinoasă pentru cetăţenii României şi cel mai important este că, după ceea ce am discutat noi la Chişinău cu ocazia vizitei domnului Băsescu, lucrurile s-au pornit", a spus liderul moldovean.
Mai citiţi şi:
VIDEO Imaginile cu poliţiştii care lovesc protestatarii de la Chişinău, trimise la Bucureşti pentru expertiză
REPORTAJ / VIDEO Moldova, ultima frontieră
El a adăugat că relaţiile bilaterale trebuie să evolueze, în contextul în care mai există o serie de probleme care trebuie soluţionate.
"Este foarte bine că s-a deschis podul Rădăuţi-Lipcani, deschiderea birourilor teritoriale ale Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la Iaşi, Timişoara, Galaţi, Suceava şi Cluj-Napoca şi asta înseamnă că problema acordării cetăţeniei se va rezolva mai bine, ceea ce va fi o mare bucurie pentru cetăţenii noştri", a spus Mihai Ghimpu.