Acţionarii Transilvania Construcţii Cluj-Napoca au aprobat pentru acest an investiţii de 36,9 milioane lei, echivalentul a nouă milioane euro, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli, care prevede o dublare a cifrei de afaceri, de la 28,8 milioane de lei în 2009 la 60 de milioane de lei. Investiţiile programate pentru acest an vizează un proiect în zona Dorobanţi, din Cluj-Napoca, în valoare 24,6 milioane de lei (echivalentul a şase milioane de euro) şi lucrări de amenajare �
Acţionarii Transilvania Construcţii Cluj-Napoca au aprobat pentru acest an investiţii de 36,9 milioane lei, echivalentul a nouă milioane euro, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli, care prevede o dublare a cifrei de afaceri, de la 28,8 milioane de lei în 2009 la 60 de milioane de lei.
Investiţiile programate pentru acest an vizează un proiect în zona Dorobanţi, din Cluj-Napoca, în valoare 24,6 milioane de lei (echivalentul a şase milioane de euro) şi lucrări de amenajare şi construcţie în Parcul Logistic Transilvania, în valoare de 12,3 milioane de lei (trei milioane de euro).
Fondurile necesare investiţiilor vor fi asigurate din credite bancare. Bugetul de venituri şi cheltuieli prevede un profit net de 3,4 milioane lei, faţă de un câştig de 303.000 lei în 2009.
Transilvania Construcţii este controlată de soţii Mircea şi Gabriela Timofte, care deţin împreună acţiuni reprezentând 59,58% din capital. Mircea Timofte are 30,13% din titluri, iar Gabriela Timofte deţine 29,45% din acţiuni.
Acţiunile Transilvania Construcţii au închis şedinţa bursieră de vineri la un preţ de 63 lei, cu 0,94% sub cel de referinţă, cotaţie la care capitalizarea firmei este de 44,69 milioane lei.
SURSA: Mediafax