...Din primăvara vârstelor omului, copilăria, mi-am amintit de caleidoscop, mult timp, jucăria preferată, acel cilindru care, prin rotire, dezvăluia ochiului forme şi culori perfect armonizate, mereu în altă conformaţie.
Caleidoscopul rămâne şi azi, privindu-l cu ochi de matur, aceeaşi jucărie magică. Mai putem (re)inventa jocul, mai putem (re)trăi copilăria! Mai putem vedea viaţa, lumea, prin caleidoscop, adică armonie de culori, de forme în continuă mişcare, în lumina „jocului oglinzilor“. Nu înseamnă să ignorăm realităţile imediate, deloc armonioase, deloc pure, deloc pacifiste. Nici nu am putea să le ignorăm.
Revin la (ideea de) caleidoscop, de această dată, definit în accepţiunea sa jurnalistică, adică o rubrică scrisă, audio sau video, care să cuprindă o succesiune de evenimente, întâmplări, fapte, date memorabile. Privirea prin caleidoscop poate fi retrospectivă sau la zi. Printre atâtea realităţi triste, dar adevărate, să ne găsim timp să privim o clipă măcar prin magicul caleidoscop. Contrapunct romantic la realităţi deloc idilice. Ca o necesitate, ca formă de apărare, împotriva a tot ce „colorează“ viaţa în griul anost, trist...
Această „privire“ în caleidoscop nu este, nu poate fi exhaustivă. Ar fi trebuit să încep, desigur, în viziune personală, cu un exerciţiu de respect şi iubire pentru valori înalte ale Culturii române, valori, unele aflate în viaţă, altele trăind în opera pe care ne-au lăsat-o. Poate, prin bunăvoinţa GdS, într-un număr viitor, vom continua cu această temă. Acum, despre Franţa şi România, imagini în sepia şi imagini color HD.
...Rotesc cilindrul şi disting imagini din Parisul sfârşitului de veac XIX. Suntem în 31 martie 1889, la inaugurarea Turnului Eiffel. Puhoi de lume, la „poalele“ colosului de oţel cu patru picioare! Unii, curioşi, dar şi sceptici, doar privesc de jos, pe sub poale, alţii, mai îndrăzneţi, tent
