Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va efectua, marţi, o vizită de lucru în România, urmând să se întâlnească şi cu preşedintele Traian Băsescu. Ghimpu a spus că nu se va semna acordul de frontieră.
Conform Unimedia.md, Mihai Ghimpu a declarat că se va parafa un parteneriat strategic între cele două ţări privind integrarea europeană a Republicii Moldova. "Nu vom semna acordul privind frontieră, deoarece mai sunt probleme la Chişinău. Voi semna, însă, o declaraţie privind un parteneriat strategic cu România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova", a adăugat Ghimpu.
Mai citiţi şi:
VIDEO Imaginile cu poliţiştii care lovesc protestatarii de la Chişinău, trimise la Bucureşti pentru expertiză
VIDEO Mihai Ghimpu: „Dacă cetăţenii vor dori Unirea, nu îi va opri nimeni“
Preşedintele interimar al Republicii Moldova a refuzat să ofere mai multe detalii despre semnarea acestor acte, precizând că la întoarcerea în ţară va declara despre ce e vorba. Potrivit Info-Prim Neo, Mihai Ghimpu va merge în România însoţit de câţiva miniştri.
În timpul vizitei este preconizată şi semnarea unui acord de colaborare dintre Parlamentul Republicii Moldova şi cel al României, acordul privind acordarea din partea României a unui ajutor nerambursabil de 100 milioane euro, acordul privind protecţia socială a cetăţenilor moldoveni care muncesc în România. O altă înţelegere ce va fi semnată este cea de colaborare între ministerele educaţiei de la Chişinău şi Bucureşti, care a lipsit de câţiva ani.
Cei doi şefi de stat vor discuta şi despre suma de 500 de euro pe care trebuie să o aibă fiecare cetăţean moldovean la obţinerea vizei româneşti. Mihai Ghimpu va susţine o alocuţiune şi în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României. În acelaşi timp, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti îi va acorda