O tânără din Deva a fost reţinută astăzi, după ce a reuşit să înşele cel puţin zece persoane cu care, sub un nume fals, încheia contracte de închiriere a unor apartamente şi garsoniere care nu îi aparţineau.
Deveanca este acuzată că a produs o pagubă de 6.500 de lei. Ea este învinuită că folosindu-se de un nume fal, a primit diferite sume de bani de la persoane din judeţul Hunedoara, cu care încheia contracte de închirieie a unor locuinţe (trei garsoniere şi un apartament), situate în zone centrale ale municipiului Deva.
„Poliţiştii au stabilit că tânăra, după ce închiria locuinţele de la adevăraţii proprietari, publica anunţuri la mica publicitate în ziare locale, în care afirma că este proprietara locuinţelor în cauză pe care le oferă spre închiriere la preţuri competitive. În felul acesta, de la începutul acestui an, ea a reuşit să înşele 10 persoane, de la care a primit, în medie 700 de lei, reprezentând chiria pe prima lună şi garanţia închirierii locuinţei”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Femeia acuzată de înnşelăciune a fost reclamată de o deveancă, în vârstă de 56 de ani, care i-a achitat 260 de euro pentru închirierea unui apartament care aparţinea unei alte persoane.