Omul de afaceri Horatiu Cercel, proprietarul Concefa Sibiu (COFI), spune ca vrea sa transfere actiunile firmei de constructii pe piata reglementata a BVB sau Sibex pentru a putea sustine planul de dezvoltare pe urmatorii cinci ani.
"Listarea este benefica pentru companie, prin aportul de capital de care a beneficiat si in trecut, actiunile pot fi mult mai atractive pentru investitori. Avem un plan ambitios pentru urmatorii cinci ani si am putea apela la Bursa pentru a strange fondurile necesare", spune Horatiu Cercel, care detine 63% din actiunile companiei.
In prezent, actiunile Concefa Sibiu sunt listate pe piata RASDAQ la sectinea XMBS, unde transferurile de actiuni se fac prin negociere si cu program limitat de tranzactionare. Cu toate acestea, compania a intrat in 2007 in vizorul fondurilor de investitii straine, americanii de la Artio Global detinand circa 2,6% din capital.
In perioada 2007-2008, Concefa a realizat trei majorari de capital cu aport in numerar, prin intermediul carora a atras de pe Bursa circa 18,2 mil. lei (5,2 mil. euro). Cea mai mare parte a finantarii a venit insa din credite bancare, care i-au afectat puternic profitul in ultimii doi ani, din cauza cresterii dobanzilor si a cursului de schimb.
Mizeaza pe infrastructura
"In primul rand vrem sa devenim lideri in constructii pe segmentul de cai ferate din Romania, in prezent noi fiind un jucator important pe acest segment, insa piata este foarte mica. Piata de cai ferate ne asteptam sa creasca semnificativ dat fiind fondurile europene disponibile si odata ce Guvernul isi va indrepta atentia spre aceasta piata. Vrem sa fim un jucator vizibil si pe piata de drumuri, sa continuam sa ne extindem si pe piata de constructii civile si industriale. Nu exclud sa ramanem si pe piata imobiliara", spune Cercel.
Compania intentioneaza sa atraga in acest an printr-o