În condiţiile în care România are nevoie acută de investiţii şi în care orice ţară îşi întrebuinţează la maximum resursele de care dispune pentru a rămâne în competiţia economică, ar fi o eroare respingerea din principiu a unui proiect de exploatare de resurse miniere de orice fel ar fi ele, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Proiectul Roşia Montană trebuie scos din zona disputelor personale şi sterile şi discutat în funcţie de utilitatea lui pentru economia României care are nevoie acută, la această oră, de investiţii.
Toate părţile româneşti implicate, fie ele autorităţi centrale sau locale, ecologişti sau reprezentanţi ai societăţii civile, trebuie să renunţe însă la poziţiile de forţă şi să se aşeze împreună la masa tratativelor cu scopul a găsi cea mai bună soluţie pentru România, iar nu pentru tabăra pe care o reprezintă fiecare.
Alianţa Confederaţiilor Patronale din România nu susţine apriori o anumită decizie în cazul Roşia Montană, dar consideră că orice discuţie despre investiţii şi exploatare de resurse trebuie gândită în avantajul României.
F.A.
În condiţiile în care România are nevoie acută de investiţii şi în care orice ţară îşi întrebuinţează la maximum resursele de care dispune pentru a rămâne în competiţia economică, ar fi o eroare respingerea din principiu a unui proiect de exploatare de resurse miniere de orice fel ar fi ele, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Proiectul Roşia Montană trebuie scos din zona disputelor personale şi sterile şi discutat în funcţie de utilitatea lui pentru economia României care are nevoie acută, la această oră, de investiţii.
Toate părţile româneşti implicate, fie ele autorităţi centrale sau locale, ecologişti sau reprezentanţi ai societăţii civile, trebuie să renunţe însă la poziţiile de forţă şi să se aşeze împreună la masa tratativelor cu scopul a găsi cea