Câteva mii de partizani ai opoziţiei s-au strâns azi în faţa parlamentului ucrainean pentru a protesta faţă de acordul semnat de Kiev cu Moscova privind prelungirea prezenţei flotei ruseşti în Crimeea până în 2042, anunţă Reuters, potrivit Hotnews.
Acordul a fost ratificat într-o atmosferă de haos în mai puţin de 30 de minute de la începerea dezbaterilor, cu 236 de voturi pentru, în condiţiile în care actuala putere avea nevoie de 226 de voturi pentru aprobarea înţelegerii semnate de Ianukovici şi Medvedev, anunţă RIA Novosti.
Mai mulţi deputaţi ai opoziţiei au aruncat cu ouă în preşedintele Radei supreme, Volodimir Litvin, şi cu petarde fumigene, iar sala de şedinţă a fost umplută de fum.
F. A. Câteva mii de partizani ai opoziţiei s-au strâns azi în faţa parlamentului ucrainean pentru a protesta faţă de acordul semnat de Kiev cu Moscova privind prelungirea prezenţei flotei ruseşti în Crimeea până în 2042, anunţă Reuters, potrivit Hotnews.

F. A.