Agenţia Naţională de Integritate trebuie să supravieţuiască. Misiunea ANI de a publica şi analiza declaraţiile de avere şi interese ale demnitarilor nu trebuie confundată cu performanţa precară a Agenţiei în mandatul lui Cătălin Macovei.

Agenţia Naţională de Integritate e la pământ. Ignorând efectele profund benefice ale publicării şi verificării declaraţiilor de avere şi de interese ale demnitarilor, judecătorii Curţii Constituţionale au proclamat supremaţia dreptului la viaţă privată asupra dreptului cetăţenilor de a şti cine sunt cei care îi conduc. Jurisprudenţa europeană se bazează pe o soluţie mult mai înţeleaptă în privinţa acestor drepturi conflictuale. Aşa cum insistă apăsat şi motivarea Curţii Constituţionale, şi articolul 8 din Convenţia Europeană a Dreptulor Omului spune la alineatul 1 că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale".

Privind însă mai departe de fiecare caz în parte, juriştii europeni au nuanţat puternic tabloul drepturilor şi constrângerilor, echilibrând balanţa dintre drepturile persoanei şi bunul mers al societăţii: „Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept (la viaţă privată - n.r.) decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".

Prin urmare, la nivel european este recunoscut însă şi dreptul publicului la informare şi la protejarea intereselor sale. Judecătorii Curţii Constituţionale au hotărât însă să neglijeze acest aspect. Şi ei, ca şi noi, trăiesc în România, o ţară coruptă în care mulţi demnitari