Tineri în căutarea unui loc de muncă, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, femei cu vârsta peste 45 de ani aflate în căutarea unui loc de muncă, familii monoparentale şi familii cu mai mulţi copii şi cu venituri reduse, persoane lipsite de educaţie, persoane fără adăpost, persoane de etnie romă, imigranţi şi refugiaţi, victime ale abuzurilor, discriminărilor sau violenţei în familie, persoane cu dizabilităţi, persoane care trăiesc în zone defavorizate: acestea sunt aşa-numitele grupuri vulnerabile, grupuri care prezintă un risc ridicat de excluziune socială. Deşi toate constituţiile democratice le apără drepturile, proasta administrare a resurselor publice, lipsa de viziune din politicile publice, prejudecăţile sociale şi discriminarea, politicile iresponsabile de management al riscului ori strategiile de profit definite pe termen scurt le refuză oportunităţile de care depinde viaţa unui om obişnuit într-o societate modernă.
Le iau şansa de a se educa, de a se pregăti profesional şi de a-şi dezvolta o carieră în profesia dorită. Le refuză oportunităţile de care au nevoie pentru a-şi lua viaţa în propriile mâini, pentru a putea munci şi duce o viaţă decentă integrându-se într-un mediu social şi într-o piaţă competitive.
Excluziunea este una dintre cele mai dificile şi provocatoare probleme sociale pe care mediul de afaceri le poate aborda cu succes prin politicile de responsabilitate socială. Competiţia şi liberalizarea comerţului internaţional, globalizarea şi problemele etice şi sociale cu care se confruntă companiile multinaţionale, presiunea ONG-urilor şi a mass-media, iar apoi criza economică globală au determinat mediile occidentale de afaceri să reacţioneze faţă de fenomenul excluziunii. S-au creat astfel coduri etice şi standarde internaţionale de bune practici care conţin principii împotriva dis
