Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri de 3.200 de euro pentru straini, la Universitatea "Al.I. Cuza"

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 27 aprilie 2010 ·

Acestea se adreseaza cetatenilor din afara Uniunii Europene. Cei din UE pot avea acces la studii cu taxe similare celor pentru studentii romani. Din toamna, Universitatea "Al.I. Cuza" va introduce locuri cu taxa pentru studentii straini. Conform unei hotariri a Senatului institutiei, cetatenii straini din state care nu sint membre ale Uniunii Europene vor putea studia pe cont propriu in Romania incepind cu anul universitar 2010 - 2011, dar vor trebui sa achite o taxa de scolarizare mai mare decit cea platita in prezent de ceilalti studenti. "Pretul nu va fi foarte mare. Exista o Hotarire de Guvern prin care se stabileste ca acesta este de cel putin 3.500 de dolari anual. Senatul nostru s-a decis asupra unei taxe in valoare de 3.200 de euro", a explicat Vasile Isan, rectorul Universitatii "Cuza". Primii pasi pentru implementarea acestei initiative au fost deja realizati. Conducerea institutiei de invatamint a inaintat spre aprobare Ministerului Educatiei o solicitare prin care se anunta faptul ca este dispusa ca, odata cu inceputul viitorului an universitar, sa inmatriculeze studenti straini. "Deocamdata nu sint stabilite lucruri certe in aceasta directie. Trebuie ca pina la toamna sa dezvoltam liniile de studii in limba engleza pentru citeva programe. Deja exista astfel de proiecte la facultatile de Informatica, Matematica, la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor si la Geografie. Vor fi, cu siguranta, si in celelalte domenii de studiu. Mai este, de asemenea, necesara si o programa de studii pentru limba engleza", a completat rectorul de la "Cuza". Studentii straini care vor putea invata aici vor fi altii decit cei veniti prin programele de burse sau acorduri bilaterale. "Este vorba despre studenti din afara UE si a programelor europene de educatie Erasmus Socrates. In acest moment la Universitatea noastra invata citeva zeci de studenti straini, in afara

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 54 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°