„A fost o zi groaznică. Am pornit de la ora 23.00, din seara de luni, şi am mers extrem de încet până la ora cinci dimineaţa. Am spus că înnebunesc de frig la minus 20 de grade Celsius. Cred că a fost cel mai teribil ger de care am avut parte în toată viaţa mea”, a spus Horia Colibăşanu, imediat după ce a coborât de pe vârf.
NU RATA:
Puştoaică de 15 ani, pe cel mai înalt vârf din Oceania / FOTO
Alpinistul care a plătit tribut muntelui
Expediţia în Himalaya pe vârful Annapurna, de 8.091 de metri, este cea mai mare provocare de care a avut parte Horia Colibăşanu. Ieri dimineaţă, după ce muntele îndărătnic l-a pus la grea încercare, a reuşit să bifeze în lista de reuşite al patrulea urcuş la peste opt mii de metri.
O zi groaznică
„A fost o zi groaznică. Am pornit de la ora 23.00, din seara de luni, şi am mers extrem de încet până la ora cinci dimineaţa. Am spus că înnebunesc de frig la minus 20 de grade Celsius. Cred că a fost cel mai teribil ger de care am avut parte în toată viaţa mea”, a spus Horia Colibăşanu, imediat după ce a coborât de pe vârf. Ascensiunea spre cel mai înalt punct a început din ultima tabără instalată pe muntele Annapurna, la altitudinea de 7.200 de metri.
De aici, următorii aproximativ 900 de metri i-a parcurs în zece ore, adică 90 de metri pe oră. Partea cea mai dificilă a fost cea mai apropiată de vârf, unde s-a căţărat pe stâncă şi gheaţă. „Am ales ca eu şi doi prieteni din Spania să mergem pe coasta estică a muntelui, pentru că pe traseul stabilit iniţial erau foarte mulţi alpinişti care ne încetineau. Şi aşa am ajuns într-o zonă de stâncă şi gheaţă pe care am urcat-o ca nişte pisici. Am riscat puţin şi nu am mai instalat corzi pe pereţi pentru că pierdeam mult timp. A trebuit să fiu foarte atent”, a mai povestit alpinistul.
La ultima expediţie pe acest munte, H