Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eutanasierea câinilor ar putea fi legalizată din nou

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 aprilie 2010 ·

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaie, a înaintat către Parlament o iniţiativă legislativă care prevede, printre altele, eutanasierea câinilor fără stăpân, acţiune care ar costa aproximativ 100.000 de euro pentru cele 40.000 de animale fără stăpân din Bucureşti, cât estimează ONG-urile că ar fi pe străzile Capitalei. Sursa: Marius Nica

Pe de altă parte, nimeni nu știe cu exactitate câți maidanezi sunt pe străzile Bucureștiului, lucru recunoscut chiar de autorități.

Potrivit propunerii legislative, primii eutanasiați vor fi câinii strânși în adăposturi, care sunt bolnavi sau agresivi. Ceilalţi câini vor fi înregistraţi, microcipaţi, deparazitaţi şi daţi spre adopţie. Numai că, dacă nu îi va lua cineva acasă în șapte zile și aceștia vor fi eutanasiați, potrivit propunerii legislative înaintată de prefect Parlamentului.

„Eutanasiarea presupune un efort financiar mult mai mic pentru autorităţile locale decât ţinerea câinilor în adăposturi. Astfel, costul total pentru eutanasierea celor 40.000 de câini fără stăpân din Capitală ar fi de aproximativ 105.000 de euro. Potrivit datelor Administraţiei pentru supravegherea animalelor, întreţinerea unui câine în adăpost costă 300 de lei pe lună, ceea ce presupune eforturi financiare enorme având în vedere că speranţa de viaţă a unui câine este de zece ani”, este de părere Mihail Atănăsoaie.

Venitul și spațiul, criterii pentru adopție

Proiectul de lege înaintat de Atănăsoaie Parlamentului prevede şi măsuri drastice privind adopţia câinilor fără stăpân. Astfel, o persoană fizică nu poate adopta mai mult de doi câini dacă nu are acordul asociaţiei de proprietari, în caz că stă la bloc, sau acordul vecinilor dacă stă la casă. Totodată pentru adopţie trebuie ca persoanele să aibă un anumit venit, pentru a putea îngriji corespunzător un câine. Potrivit legii, persoanele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 6 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°