Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum te porţi cu nepotul adolescent

Publicat in Romania Libera, marți 27 aprilie 2010 · ·

In familie ne simtim, poate, cel mai bine, lasand la o parte mastile pe care suntem nevoiti sa le purtam in societate, redevenind intr-adevar "noi". Acolo, printre cei care ne cunosc de-o viata, fiecare are rolul sau. Fie ca este cunoscut ca stalpul familiei, talentatul sau rasfatatul ei, fiecare are meritele sale. De asemenea, ori de cate ori ne aflam in impas, aici cautam prima data ajutor: printre surori, frati sau parinti, sfaturile si solutiile cele mai bune vin tot de la ei.

In timp, apar si copiii. Ai nostri sau ai fratilor nostri, toti sunt prilej de bucurie si sarbatoare. Totusi, unii tind sa uite ca titlul de matusa sau unchi nu este doar unul formal, considerand ca rolul principal il au parintii. Nu este chiar asa si asta pentru ca uneori, in anumite perioade din viata nepotilor, mai de ajutor poate fi sfatul unei matusi ce vede totul dintr-o perspectiva diferita sau care poate castiga increderea copilului mult mai usor decat un parinte ce tinde sa fie excesiv de protector si autoritar.

Daca te afli si tu in postura unei matusi cu multi nepoti, iata ce poti face pentru a ti-i apropia intr-o perioada nu tocmai usoara din viata lor: adolescenta.

Acorda-i cateva minute bune ori de cate ori trece pe la tine sau esti in vizita la el.

De fiecare data cand ne vizitam rudele suntem tentati sa acordam mai multa atentie copiilor sau persoanelor de aceeasi varsta cu noi. Adolescentii trec oarecum neobservati, crezand ca in lumea lor nu mai este loc si pentru noi. Ei bine, nu este chiar asa, pentru ca adolescentul ar putea sa regaseasca in tine puncte comune, ti-ar putea incredinta secrete pe care nu le spune altcuiva si iti poate cere sfaturi. Pentru asta tu, ca matusa, trebuie sa vii in intampinarea sa, incurajandu-l sa iti povesteasca planurile, pasiunile sau probleme sale.

Convinge-l ca poate gasi in tine un refugiu atunci cand parintii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a decis oficial să îl susțină pe Călin Georgescu la prezidențiale

Wall-Street.ro acum 24 minute
Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunic

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 2 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

Mesajul războinic al premierului polonez la preluarea președinției UE: "Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmeze"

Ziare.com acum 2 ore
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, al cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene, a îndemnat miercuri statele membre ale UE să răspundă cu seriozitate solicitării noului președinte american de a majora cheltuielile pentru apărare

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum 4 ore
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

Peste 100 de persoane, dintre care 40 de copii, evacuate dintr-un complex social care a luat foc. Incendiul a izbucnit într-o cameră tehnică

Ziare.com acum 2 ore
Aproape 40 de copii și mai mult de 60 de adulți au fost evacuați miercuri dintr-o clădire care găzduiește un complex de servicii pentru copii cu dizabilități, în municipiul Pitești, după ce un incendiu a izbucnit într-o cameră tehnică a imobilului.

UPDATE - Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, vizat de percheziţii DNA / Bolojan: Instituţiile statului îşi fac datoria şi fiecare cetăţean trebuie să răspundă pentru ceea ce face

News.ro acum 4 ore
Primarul oraşului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, este vizat miercuri dimineaţă de percheziţii DNA, percheziţii având loc şi la o persoană din conducerea Poliţiei Locale Sinaia şi la un apropiat al lui Vlad Oprea, au declarat surse judiciare. UPDATE -

Bolojan anunță concedieri la Senat și tăierea privilegiilor auto

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%. "Am propus o nouă organigramă, această organigramă a fost

Un tânăr a dat mită 2.500 de lei ca să promoveze examenul auto și tot nu l-a luat. Ulterior, a ajuns în fața anchetatorilor

Ziare.com acum o ora
Un sibian a dat mită 2.500 de lei ca să promoveze examenul auto şi tot nu l-a luat, iar suspectul care ar fi cerut şpaga a fost condus miercuri, 22 ianuarie, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Activităţile se desfăşoară în cadrul un

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Cod portocaliu de ploi intense şi intensificări ale vântului în Comunitatea Autonomă Andaluzia, Spania

News.ro acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de ploi intense şi intensificări ale vântului în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Potrivit MAE, Agenţia Meteorologică din Span

Pisică uitată în cala unui avion. A zburat de trei ori între Noua Zeelandă și Australia în 24 de ore. „Familia nu era completă”

Ziare.com acum 4 ore
O felină din rasa Maine Coon pe nume Mittens a devenit o călătoare frecventă luna aceasta, după ce cușca ei a fost uitată în cala unui avion, astfel a făcut trei călătorii între Noua Zeelandă și Australia în numai 24 de ore. Mittens, în vârstă de 8

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/2°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°