“Preoţii noştri vor fi rugaţi să nu solicite nici un ajutor, dar nici să primească vreun sprijin de la aceştia, pentru că este incompatibilă calitatea de „ctitor şi binefăcător”, cu cea de „păgubitor al Bisericii!” Mustrarea cea dreaptă a lui Dumnezeu e mai greu de purtat decât orice pedeapsă omenească, trecând din neam în neam! Iar, oamenii lui Dumnezeu din Justiţia acestei lumi să continue să urmărească punerea în aplicare a hotărârilor lor reparatorii”.
Nu, evident nu e blestemul vreunei vrăjitoare violet din pădurile Clujului. Şi nici vreun citat din vreo scriere mai veche a Inchiziţiei spaniole. Departe de aşa ceva. E doar un paragraf dintr-un comunicat de presă al Mitropoliei Ardealului, păstorită de ÎPS Laurenţiu Streza, care ţinteşte direct înspre un om de afaceri sibian, Ilie Carabulea, cu care Biserica are de ani buni un litigiu pentru un hotel din centrul Sibiului. Povestea întreagă o puteţi citi aici şi aici.
Nu comentez speţa în sine. Justiţia s-a pronunţat asupra ei în nenumărate feluri şi Carabulea e potrivit unora dintre deciziile magistraţilor, numai bun de plată. 400.000 de euro nu sunt de colo pentru cutia milei micii Mitropolii. Şi nu am de gând să-i iau apărarea lui Carabulea la al cărui ziar sibian am lucrat până în urmă cu patru ani.
Dar totuşi: nu e ceva în neregulă cu tonul Bisericii? Nu sunt cuvintele puţin cam grele? Nu ne întoarcem cumva în zorii Evului Mediu cu astfel de stigmatizări? Cu ochii pe bani, ierarhii noştri nu au uitat cumva să-şi drămuiască vorbele?
“Preoţii noştri vor fi rugaţi să nu solicite nici un ajutor, dar nici să primească vreun sprijin de la aceştia, pentru că este incompatibilă calitatea de „ctitor şi binefăcător”, cu cea de „păgubitor al Bisericii!” Mustrarea cea dreaptă a lui Dumnezeu e mai greu de purtat decât orice pedeapsă omenească, trecând din neam în neam! Iar, oamenii lui Dumnezeu di
