Chiar dacă economia din Peninsula Iberică nu se confruntă cu o datorie publică comparabilă cu a Greciei, datoria privată şi ritmul lent de creştere a PIB o fac vulnerabilă. Investitorii care încearcă să-şi protejeze portofoliile şi-ar putea retrage deţinerile din ţările mici din zona euro. Asta ar pune Portugalia în aceeaşi spirală în care Grecia deja se află.
Cu o povară a datoriei mai mare şi cu un ritm de creştere mai lent în ultimii 10 ani decât Grecia, cea mai săracă ţară din Europa de Vest este pedepsită de investitori pentru adâncirea datoriei suverane, scrie Bloomberg.
Mai citeşte şi:
Finanţele se cam împiedică în buget
Prima de risc pentru obligaţiunile portugheze a crescut peste dublul nivelului înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut. Iar nivelul CDS (credit default swap - prima pentru asigurarea împotriva riscului de neplată a obligaţiunilor) arată că investitorii clasează datoria Portugaliei ca fiind a opta în lume în ceea ce priveşte riscul, mai rău decât Liban sau Guatemala.
Datoria privată, la cote ridicate
În contextul în care Grecia suporta deja consecinţele unei datorii prost gestionate, investitorii nu pot ignora riscurile pe care le poate presupune orice ţară cu debite mari.
„Noi nu ignorăm faptul că situaţia particulară a Greciei presupune un risc de contagiune şi simţim asta", a spus la finele săptămânii trecute Fernando Teixeira dos Santos, ministrul de Finanţe al Portugaliei.
„Creşterea spreadurilor (n.r. - costul de finanţare) în piaţă relevă acest risc de contagiune", a adăugat el. Încercarea prim-ministrului portughez José Socrates de a convinge investitorii că ţara va evita soarta Greciei este contrazisă de o economie care a crescut anual cu mai puţin de un procent în ultima decadă şi care se bazează pe turism şi pe industrii precum pluta sau celuloza. În plus, în timp ce datoria p