Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O treime din tătici aleg să fie dădace

Publicat in Adevarul, marți 27 aprilie 2010 ·

Peste 1.600 de suceveni au ajuns să schimbe scutece şi să pregătească biberoane, după ce şi-au făcut un scurt calcul. Bărbaţii au grijă demicuţi în schimbul indemnizaţiei oferite de stat, pentru că soţiile lor câştigă mai bine decât ei.

O treime din cele 5.950 de indemnizaţii de creştere a copilului din judeţ sunt oferite taţilor, spun oficialii Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Suceava (AJPS). Bărbaţii ajung să facă pe dădaca pentru banii pe care-i primesc de la stat.

Timp de doi ani, ei încasează de la stat echivalentul a 85% din salariul lor, dar nu mai puţin de 600 de lei lunar. În această situaţie se află soţii Laurenţiu (26 de ani) şi Luminiţa (23 de ani). El ţine loc şi de mamă şi de tată micuţei Laura, în vârstă de 6 luni, în vreme ce soţia munceşte la o patiserie.Cei doi explică cum au ajuns în această situaţie.

„Eu lucram ca şi distribuitor la o firmă, iar soţia munceşte la o patiserie unde câştigă destul de bine. Aşa că am hotărât să rămân eu acasă cu Laura şi să iau cei 600 de lei, iar ea să muncească deoarece salariul ei era mult mai mare. Acum o înţeleg pe mama când îmi spunea cât de greu e să creşti un copil“, zâmbeşte Laurenţiu. El spune că meseria de „mamă“ devine tot mai grea, pe măsură ce micuţa Laura devine tot mai activă.

Peste trei sferturi din părinţii suceveni încasează de la stat chiar suma minimă de 600 de lei, deoarece la serviciu câştigau mai puţin de 700 de lei.

Bone de 4.000 de lei

Restul părinţilor se mulţumesc cu sume care gravitează în jurul a 1.000 de lei lunar. Potrivit AJPS, există şi 10 suceveni în concediul de creştere a copilului care încasează o indemnizaţie lunară între 3.000 şi 4.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°