Trăim într-o ţară în care impostura e o virtute şi se premiază prin promovare în funcţii!

Avem doctori obstetricieni care, în loc să te vindece, te lasă fără copii. Avem judecători ce împart dreptatea cu teama să nu ajungă şi la ei. Avem parlamentari care n-au făcut nimic pentru alegătorii lor, dar care dau bine la televizor când înfierează orice fac ceilalţi. Avem şefi pentru care singura stategie este să-şi păstreze funcţia şi subordonaţi pentru care singura sarcină de serviciu este să-şi mulţumească şefii. Avem poliţişti care fug de la locul faptei şi care aşteaptă cu mâinile încrucişate ca agresorii să-şi pună la respect victimele. Avem jurnalişti ce uită că presa înseamnă informarea onestă a publicului, ci nu partizanatul politic. Avem profesori pentru care elevii sunt masă de manevră şi care se joacă de-a greva cum joacă unii la loto, poate iese câştigător...*

Ani întregi n-am avut voie să fim ceea ce suntem. Acum avem voie, dar noi vrem să fim ceea ce nu suntem.

Îmi iubesc ţara cum n-am crezut că sunt capabil vreodată. Aveam să aflu asta când am fost nevoit să trăiesc, timp un an, departe de România, într-o ţară prea civilizată pentru a o simţi a mea. Îmi iubesc ţara, dar oare sunt gata să-mi sacrific viitorul pentru ceea ce nu este ea, dar, poate, are să fie cândva?

Notă: Exemplele de mai sus sunt inspirate din realitate. O căutare în arhiva ştirilor din ultimele săptămâni va scoate la iveală cazurile concrete.