Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Specialist în dansul boieresc

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Are 12 anişori şi un talent înnăscut la dansuri populare. Vrea să ajungă să joace alături de cunoscutul interpret de muzică populară Petrică Mâţu Stoian.

Costinel Alexandru este un copil cu zâmbetul pe buze mereu, însă atunci când vrei să vorbeşti cu el despre muzica populară vezi cum faţa i se luminează şi mai mult. Băiatul povesteşte că în urmă cu patru ani a ales singur ce cale vrea să urmeze. „Chiar dacă sunt pasionat şi de fotbal, tot dansurile populare rămân pe primul loc pentru mine. Pot spune că am învăţat multe şi am reuşit să mă fac remarcat în grupa mea. În tot ceea ce fac pun suflet şi vreau ca oamenii să mă recunoască pe stradă“, a spus tânărul pasionat de dansuri populare.

Poartă costumul cu mândrie

Tânărul din comuna Leu spune că sunt zile în care nu se mai dezlipeşte de costumul popular. Are acasă două piese rare, vechi de peste 100 de ani, pe care le-a primit în dar. „Nu cred că există om care să nu iubească costumul popular. Eu îl port cu mândrie şi simt că mă reprezintă. Este pur oltenesc, astfel oamenii ştiu din ce zonă provin“, a mai declarat Costinel Alexandru Giurea.

Costinel mai spune că nu vrea să renunţe în ruptul capului la dansurile populare, deşi munceşte mult pentru a putea fi în formă. „Chiar dacă unii colegii ai mei se joacă când eu mă pregătesc, nu mă deranjează. Eu fac totul din suflet şi sunt mulţumit cu mine. În momentul de faţă nu îmi doresc altceva. Visul meu este să ajung să dansez pe aceaşi scenă cu idolul meu Petrică Mâţu Stoian“, a mai precizat tânărul dansator.

Băiatul de 12 anişori din comuna doljeană Leu este convins că peste câţiva ani va participa la numeroase competiţii de dans popular, la care va obţine şi premii. „Eu ştiu că am talent, nu oricine poate face dansuri populare. Trebuie să ai şi ureche muzicală. Recunosc că până acum nu m-am gândit să mă apuc de cântat, vreau să îi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 55 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 37 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 29 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 33 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°