Când a refuzat să participe la consultările cu Traian Băsescu pe tema modificării legii de funcționare a ANI, Crin Antonescu a avut dreptate pe formă, dar nu și pe fond. Formal nu exista obligativitatea ca PNL să participe la aceste consultări. Pe fond însă, legea ANI, are o importanță suficient de mare (ținând cont tocmai de punctele ei cele mai sensibile, care permit interferențe între puterile executivă, legislativă și judecătorească) pentru a fi supusă unei dezbateri cât mai largi și transparente, inclusiv cu șeful statului. Fără a fi obligatorii (în acest caz), consultările președintelui cu partidele nu au fost lipsite de sens.

Când vine însă vorba de adoptarea modificărilor în regim de urgență, Crin Antonescu are dreptate: nu e cazul. În jurul subiectului s-a creat în ultimele săptămâni o adevărată isterie, astfel încât dezbaterea legii ANI s-a transformat într-un show mediatic, în care mai fiecare politician încearcă să epateze în justițiarul lui pește, iar argumentele raționale au fost înlocuite de cele emoționale și populiste (despre lipsa de conținut a argumentului ”că UE vrea legea” au scris și alți colegi de platformă).

Fiind vorba de o lege de care nu depinde ieșirea imediată a României din criză, ci transparența demnitarilor, funcționarilor publici și a judecătorilor (cu toate consecințele care decurg de aici) pe durată îndelungată, cele 45 de zile necesare adoptării unei astfel de legi în procedură normală reprezintă un termen cât se poate de rezonabil.

Luni au avut loc consultările cu președintele, iar astăzi (miercuri) legea ANI intră în dezbatere în Parlament. Mi-e greu să cred că în două zile parlamentarii au avut timp să mediteze serios la toate consecințele și efectele pe care le vor produce fiecare articol care va fi modificat ori că în aceste două zile au găsit cele mai pertinente argumente pentru a propune eventuale amenda