Firmele nemulţumite de derularea licitaţiilor pentru achiziţii publice nu vor mai avea posibilitatea să depună contestaţii pe parcursul procedurii. Revizuirea legislaţiei privind achiziţiile publice va prevede ca reclamaţiile să poată fi depuse doar după finalizarea licitaţiilor, în timp ce termenul de rezolvare a reclamaţiilor ce nu necesită documente suplimentare va fi redus de la 20 la 10 zile.
Mai mult, o altă modificare a legislaţiei achiziţiilor publice va consta în faptul că plafonul în interiorul căruia preţul unui contract de achiziţii publice poate fi majorat prin acte adiţionale va fi diminuat de la 50% la maximum 20% din suma contractului iniţial.
Modificările au fost transmise Comisiei Europene spre informare şi vor fi introduse de Guvern în perioada imediat următoare, printr-o nouă revizuire a legislaţiei privind achiziţiile publice, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax. "Vor fi schimbate procedurile de contestare a unei licitaţii, astfel încât să fie limitată posibilitatea abuzului de contestaţii şi blocării procesului de achiziţie. Practic, contestaţia nu va mai putea fi depusă oricând pe parcursul unei proceduri de licitaţie, ci numai la finalul acesteia, când licitaţia poate fi reluată sau proiectul începe imediat, în funcţie de răspuns. Contestaţia va trebui depusă într-un termen maximum de 10 zile de la finalizarea procedurii, termen definit în regulile Comisiei Europene ca "stand still", perioada cuprinsă între încheierea procedurii şi semnarea contractului", au arătat sursele citate.
Simultan, termenul de soluţionare a contestaţiei va fi redus la jumătate, de la maximum 20 zile în prezent la cel mult 10 zile, pentru dosarele în cazul cărora Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) nu are nevoie să solicite documente suplimentare de la autoritatea contractantă.
"Termenul de soluţionare a conte