Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puya câştigă procesul privind numele trupei "La familia"

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi recursul lui Caddy din trupa BUG Mafia împotriva deciziei prin care a fost anulată înregistrarea la OSIM a numelui formaţiei "La Familia", astfel că Puya a câştigat irevocabil procesul privind numele formaţiei din care făcea parte şi Tudor Sişu, anunţă NewsIn.

ÎCCJ a respins, marţi, recursul lui Caddy (Vlad Neagu Dragoş) împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care a respins, în februarie 2009, contestaţia cântăreţului împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti, prin care a fost anulată înregistrarea numelui formaţiei „La Familia" la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către trupa BUG Mafia.

Procesul a început în 2006, după ce Dragoş Gărdescu, cântăreţul de hip-hop cunoscut sub numele de Puya, l-a dat în judecată pe membrul BUG Mafia, Caddy.

Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză, în februarie 2009, lui Puya în procesul în care acesta se luptă în instanţă cu membrul trupei BUG Mafia, Caddy, pentru numele formaţiei „La Familia". Astfel, magistraţii au respins apelul formulat de Caddy (Vlad Neagu Dragoş) din trupa BUG Mafia formulat împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, care a anulat înregistrarea numelui formaţiei „La Familia" la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către trupa BUG Mafia.

Decizia magistraţilor nu a fost definitivă şi a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 25 septembrie 2008, anularea înregistrării numelui formaţiei „La Familia" la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru înregistrare cu rea-credinţă de către trupa B.U.G. Mafia.

Trupa hip-hop şi-ar putea redobândi vechiul nume, întrucât Puya (Dragoş Gărdescu) a câştigat deja fondul procesului pe care i l-a intentat lui Caddy (Vlad Neagu Dragoş), membru al trupei B.U.G. Mafia.

Înregistrarea la OSIM a numelui "L

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 49 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°