Familia Ionescu a trait tare bine pana sa vina criza. Domnul Ionescu era un eficient salesman la un dealer auto a unei reputate marci. Doamna Ionescu avea o mica afacere in textile, iar veniturile lor erau de peste 12.000 de lei pe luna. Uneori bateau si 20.000 de lei, daca domnul Ionescu vindea mai multe masini sau daca doamna Ionescu primea comenzi mai mari. “Nu era saptamana sa nu ne sune careva de la vreo banca sa ne intrebe daca nu vrem bani. Nu voiam, asa ca-i refuzam si uneori ii mai si injuram ca nu voiau sa ne spuna de unde au numerele noastre de mobil”, scrie Dan Popa pe blogul lui.
Pana la urma, in septembrie 2007, au decis sa isi faca o casa la 10 kilometri de oras. Cand s-au dus la o banca din proprie initiativa, consilierii au crezut ca l-au apucat pe Dumnezeu de picior. La veniturile lor, puteau lua o suma foarte mare pe credit, basca echiparea cu alte produse bancare. Au luat 150.000 de euro credit, au mai primit un card de credit cu limita de VIP..Toti pareau fericiti.
Fireste, cand a venit criza si domnul Ionescu a ramas fara serviciu, si-au dat seama ca urmeaza vremuri grele. Noroc ca mai aveau jumatate din banii luati pe credit pe care i-au restituit in octombrie 2008. Au vandut doua din cele 3 masini si cu ce mai aveau prin banca au inapoiat toti cei 150.000 imprumutati initial. Nu voiau sa ramana datori cu sume asa de mari, mai ales ca efectele crizei incepeau sa apara.
In 2009, a venit prima scrisoare de la banca.
Erau invitati sa mearga pentru clarificarea „unor aspecte ce tin de contractul de credit cu numarul…”
Oras mic, angajatii bancii aflasera ca domnul Ionescu nu mai avea serviciu si ca, probabil, firma doamnei Ionescu e in pragul falimentului din lipsa de comenzi.
Domnul Ionescu s-a dus la banca si a recunoscut ca nu a mai achitat ratele la cardul de credit, ca nu avea de unde. A incercat s
