Marian Iancu a anunţat că nu are de gând să îl demită pe antrenorul Sabău, în timp ce Gigi Becali se gândeşte să îl păstreze pe Stoichiţă dacă Steaua termină pe 2.
Nemulţumiţi de faptul că FC Timişoara e la un pas să rateze obiectivele pe care şi le propusese pentru acest sezon (cupa şi/sau campionatul), dar mai ales de jocul destul de închis al favoriţilor, care a făcut din echipa bănăţeană formaţia cu cele mai multe egaluri (13) din campionatele europene, fanii alb-violeţilor au cerut în mai multe rânduri demiterea antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. Numai că cererea lor nu va fi satisfăcută de Marian Iancu, finanţatorul bănăţenilor declarând oficial că îl va lăsa să lucreze pe Neluţu Sabău până în 2011. „Nu am argumente matematice împotriva lui. La ora actuală, avem cel mai bun atac din campionat, avem a doua apărare şi cel mai bun golaveraj. Suntem la doar un punct de locul 2, am egalat performanţa realizată anul trecut. Este important să-i dau lui Ioan Ovidiu Sabău timpul necesar. De-abia în vară se va împlini un an de la venirea lui. Îmi doresc să scot o hotărâre internaţională privind palmaresul şi culorile istorice, pentru ca în 2011, la împlinirea a 90 de la înfiinţarea clubului, să-l oblig pe antrenor să aducă un trofeu. Trebuie să-i asigur continuitate, orice antrenor are nevoie de timpul necesar", spune Iancu, părere cu care nu putem fi decât de acord.
Iancu a spus din nou că, în opinia sa, nu CFR Cluj e cea mai bună echipă din campionat. „Principalul lucru pentru mine este ce vom face noi. Este important să analizăm bine pregătirea noastră, antrenorul Sabău să fie inspirat, să jucăm la victorie. Atunci vom avea timp să ne uităm şi la adversari. Dacă vom câştiga toate cele cinci meciuri rămase din acest sezon, vom merge în UEFA Champions League. Îmi menţin părerea că nu CFR este cea mai bună echipă din campionat, ci cel mai bine «adaptat» clu