Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pudra de talc măreşte riscul de cancer de col uterin

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Talcul creşte riscul de cancer de col uterin cu 24%, chiar şi folosit doar o dată pe săptămână, în zona intimă, arată un studiu recent realizat la Harvard. Folosită de aproape jumătate dintre femei, pudra de talc poate pătrunde în organism şi avea ca urmare inflamaţiile, care favorizează naşterea celulelor canceroase, relatează publicaţia Daily Mail, citată de ziare.com.

Studiile anterioare au legat folosirea pudrei de talc de tumorile ovariene. Însă prezenta cercetare avertizează că poate cauza chiar cancerul de col uterin. Cele mai expuse sunt femeile mai în vârstă, care au ajuns la menopauză. Folosirea talcului este periculoasă doar în zona genitală, a arătat studiul realizat pe 66.000 de asistente care au fost monitorizate timp de mai mulţi ani, începând din 1982. Aproape 600 au fost diagnosticate cu cancer de col uterin, se menţionează în jurnalul medical Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention.

Tot cercetătorii de la Harvard au arătat, într-un studiu realizat anul trecut, că folosirea pudrei de talc în zona genitală creşte riscul de cancer ovarian cu 41%, cerând femeilor să renunţe imediat la acest obicei. Se estimează că una din 10 femei caucaziene, cu un anumit profil genetic, este expusă unui risc major de a se alege cu cancer ovarian de pe urma folosirii talcului. Unii experţi spun că talcul are anumite asemănări cu azbestul, care cauzează o formă de cancer letală a plămânilor. Se estimează că unei particule de talc care ajunge în plămâni îi ia 8 ani să se dizolve. Talcul creşte riscul de cancer de col uterin cu 24%, chiar şi folosit doar o dată pe săptămână, în zona intimă, arată un studiu recent realizat la Harvard. Folosită de aproape jumătate dintre femei, pudra de talc poate pătrunde în organism şi avea ca urmare inflamaţiile, care favorizează naşterea celulelor canceroase, relatează publicaţia Daily Mail, citată de zia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 4 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°