* CJ a aprobat ieri transmiterea în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a unor bunuri ce reprezintă aparatură medicală
* Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ, a ţinut să facă publică intenţia sa de a aduce în discuţie, în cel mai scurt timp, şi posibilitatea înfiinţării unei secţii de neurochirurgie la Brăila
Centrul de Imagistică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila este la un pas de finalizare. Consilierii judeţeni au aprobat ieri, în şedinţa extraordinară, transmiterea în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a următoarelor bunuri ce reprezintă aparatură medicală: "Echipament de imagistică medicală prin rezonanţă magnetică nucleară, pentru întregul corp RMN", "Echipament de imagistică medicală - osteodensimetru DXA -, pentru măsurarea densităţii osoase", "Echipament de litotripsie cu localizare cu raze X", "Echipament destinat diagnosticului imagistic prin tomografie computerizată - CT" şi "Ecograf doppler color, pentru utilizarea multiplă de înaltă performanţă".
După cum se arată în documentul proiectului, bunurile se află în proprietatea privată a judeţului Brăila, iar valoarea totală a aparaturii medicale se ridică la suma de 7.704.832,79 lei.
Cu această ocazie, preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, iniţiatorul acestui proiect important pentru sistemul sanitar brăilean, a ţinut să facă publică intenţia lui de a aduce în discuţie în cel mai scurt timp şi posibilitatea înfiinţării unei secţii de neurochirurgie la Brăila. "Sper să şi folosească această investiţie, să aducă şi nişte bani şi să rezolvăm cât mai multe cazuri ale oamenilor care se plimbau din judeţ în judeţ. Poate într-un viitor nu foarte îndepărtat vom discuta şi despre o secţie de neurochirurgie", a precizat Stancu.
Amintim că Centrul de Imagistică la Spitalul Judeţean este o investiţie de aproape 2 milioane de euro, suportată de C