Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar o casierie E.ON Gaz funcţionabilă în Târgu-Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Cei care-şi plătesc gazul la timp ştiu deja cum şi unde să o facă. Casieriile E.ON Gaz din Târgu-Mureş s-au desfiinţat cu excepţia uneia, cea de pe Strada Cuza Vodă, nr. 22. Mă aşteptam să fie o coadă până în stradă la singura casierie E.ON ce mai e funcţionabilă în municipiul Târgu-Mureş. Nu a fost aşa. Era gol. Se pare că „gazul s-a mutat la bancă”. Asta din cauză că E.ON Gaz România a dezvoltat parteneriate cu principalele bănci şi instituţii financiare care activează în zona sa de competenţă, astfel încât clienţii companiei să beneficieze de facilităţile de plată oferite de către acestea.

39 de locaţii unde târgumureşenii pot plăti gazul

În municipiul Târgu-Mureş, contravaloarea consumului de gaze naturale poate fi achitată la un număr de 39 de locaţii, din carezece agenţii BRD – Groupe Société Générale, patru agenţii ING Bank, 12 agenţii ale Băncii Transilvania, o agenţie a Băncii Centrale Cooperatiste Creditcoop, opt puncte de încasare PayPoint, patru puncte de încasare Payzone. Astfel, singura casierie E.ON Gaz din oraş nu mai e la modă. „Facturile de gaze naturale pot fi achitate folosind instrumentele moderne bancare de plată puse la dispoziţie de partenerii E.ON: plata prin intermediul cardului bancar (ATM şi POS), plata prin Debit Direct, serviciul Internet Banking, virament bancar, precum şi plata prin intermediul altor dispozitive speciale specifice acestor bănci. Clienţii care nu s-au familiarizat încă cu metodele moderne de plată a facturilor au posibilitatea să achite facturile de gaze naturale în numerar la majoritatea punctelor de încasare enumerate mai sus, modalitatea de plată fiind la fel ca şi la casieriile existente ale companiilor noastre”, a declarat Silviu Bucuroiu, specialist comunicare externă E.ON Gaz.

Mai multe avantaje decât dezavantaje

Utilizarea noilor canale de plată a facturilor prezintă o serie de av

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 39 minute
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum 39 minute
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Marcel Ciolacu: Sunt şocat de vestea atacului asupra prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit. ”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre”, a subliniat el. Ciolacu a afirmat, vineri noaptea, într-o postare pe

ONU trece Israelul pe lista țărilor care comit violențe împotriva copiilor la o zi după ce o școală din Fâșia Gaza a fost bombardată

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Naţiunilor Unite a adăugat Israelul pe lista globală a statelor şi a grupurilor armate care au comis violenţe împotriva copiilor, potrivit reprezentantului ţării la ONU, Gilad Erdan, relatează The Guardian. Vestea includerii Israelului p

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum o ora
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Vremea

București
acum

26°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°