În ultimele luni s-a asistat în Europa de Est la o tendinţă a cărei injusteţe din punct de vedere politic şi moral nu poate fi egalată decât de absurditatea ei din punct de vedere economic: aprecierea monedelor locale în raport cu reperul lor (euro). Absurdă, pentru că nu poate fi decât absurd din punct de vedere economic să se întărească moneda unei economii care merge prost. Chiar dacă problemele euro ale perioadei - generate îndeosebi de nesustenabilitatea deficitelor publice nu doar ale Greciei, dar şi ale unor ţări puternice din zona euro - au ajutat indirect tendinţa de apreciere a monedelor central şi est-europene, aceasta nu poate fi însă pusă pe seama slăbiciunilor monedei europene reper. Care, să fie clar, apar în raport cu dolarul şi, eventual, cu alte monede internaţionale cu statut comercial şi financiar similar (precum lira sterlină şi yenul japonez), şi nu cu monedele unor ţări-satelit. De altfel, semne ale ieşirii din criză se manifestă în ţările vestice ale Europei, în timp ce în cele ale Europei Centrale şi de Est, cu excepţia notabilă a Poloniei, criza duduie în continuare, zona fiind pe mai departe în frunte pe plan internaţional în ce priveşte manifestările crizei.

Ştie şi Grivei ce a provocat menţionata tendinţă, pe cât de artificială, pe atât de nefastă pentru ţările estice, care încearcă şi ele cu disperare ieşirea din criză. În condiţiile în care pieţele internaţionale băltesc de bani, întrucât stimulentele financiare lansate de guverne şi bănci centrale pentru combaterea recesiunii n-au fost retrase, iar băncile comerciale n-au îndreptat în proporţia sperată banii spre creditarea economiei, speculatorii şi-au intensificat jocurile în punctele slabe. După ce, cu ani în urmă, au învăţat Grecia cum să fenteze responsabilii zonei euro, acum au pariat masiv, în operaţiuni la termen, pe falimentul Greciei. Moneda europeană însăşi a fost