Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masuri de ordine pe durata minivacantei de 1 Mai

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Măsuri de ordine pe durata minivacanţei de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-02 mai, a.c., peste 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la o serie de manifestări cultural-sportive (spectacole, competiţii etc.), iar alţi militari vor patrula în echipe mixte cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice în localităţile Năvodari, Constanţa, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Cernavodă şi Hârşova. În, plus, la nivelul inspectoratului s-au organizat echipe de intervenţie, pregătite în orice moment să răspundă eventualelor solicitări.

Vineri, 30 aprilie, alţi jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică la Eforie, unde este programată întâlnirea de fotbal dintre C.S. Eforie şi Viitorul Constanţa.

Sâmbătă, 01 mai, sunt organizate două spectacole în staţiunea Mamaia, şi serbări câmpeneşti la Valu lui Traian şi Năvodari. Având în vedere aceste manifestări publice (implicând, conform organizatorilor, prezenţa a aproximativ 8.000 de persoane), pentru buna desfăşurare a evenimentelor recomandăm publicului spectator să ţină cont de indicaţiile organizatorilor de evenimente şi de cele ale forţelor de ordine.

Duminică, 02 mai, jandarmii vor fi prezenţi în zonele de responsabilitate desemnate, atât în localităţi, cât şi în afara acestora, în locuri în care se produc aglomerări de persoane.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa va acţiona cu fermitate, în spiritul şi litera legii, potrivit competenţelor conferite de lege pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care ar putea aduce atingere normelor de convieţuire socială, stării de normalitate, ordinii şi siguranţei publice.

COMPARTIMENTUL DE RELAŢII PUBLICE

Măsuri de ordine pe durata minivacanţei de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-02 mai, a.c., peste 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la o serie de manifestări cultural-sportive (spectacole, c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile Euro-2024

News.ro acum 22 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 42 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 47 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°