Jucăuş, dar încăpăţânat, teckelul, caracterizat printr-un corp alungit şi picioare scurte, face parte din rasele câinilor de vânătoare.

În secolul al XV-lea, în Germania, un câine mai mult lung decât înalt, cu picioare scurte şi cu urechi lungi era utilizat pentru hăituirea şi vânarea bursucilor, relatează site-ul animale.ro. În afară de bursuci, teckelii au fost, iniţial, crescuţi pentru a vâna mistreţi, vulpi şi iepuri. Corpul lor lung le permite să-şi urmărească prada până în vizuină. În Germania, rasa este în continuare utilizată în acest scop. Astăzi, în Statele Unite, teckelul se bucură de alt stil de viaţă, fiind folosit mai ales drept câine de companie. Existenţa altor rase de câini de vânătoare le-a oferit proprietarilor de teckeli posibilitatea de a le aprecia loialitatea şi firea energică, afectuoasă şi amuzantă. Teckelul a fost acceptat oficial în American Kennel Club în 1885.

Aspectul exterior şi dimensiunile

Câinii teckel au corpuri alungite, picioare scurte şi piepturi adânci. Sunt mai robuşti în partea anterioară a corpului, însuşire care le permite să fie utili şi în subteran. Articulaţiile radio-carpale sunt foarte apropiate, această trăsătură fiind mai evidentă dacă animalul este privit din faţă şi dând impresia că picioarele sunt strâmbe. Membrele posterioare apar drepte dacă sunt privite din spatele animalului. Datorită eforturilor crescătorilor americani, curbarea membrelor a fost atenuată la teckelii crescuţi în Statele Unite în comparaţie cu cei crescuţi în alte ţări. Blana teckelului poate fi netedă şi scurtă (varietatea „shorthaired“ cu părul neted), ondulată („wirehaired“ cu părul sârmos) şi lung („longhaired“ cu părul lung). Teckelul poate fi monocolor (roşu sau crem), bicolor (negru, ciocolatiu, brun înspicat, gri sau albastru şi castaniu sau cu pete roşu-maro). În afara culorilor menţionate, blana tec