L-am urmărit zilele trecute pe Boc evoluând în faţa camerelor. Omul nu are idei, repetă papagaliceşte câteva fraze.
E un recitator uneori mai reuşit, alteori mai puţin. Cum face pe elevul harnic, dornic să răspundă bine la tablă, e simpatic, chiar m-a înduioşat.
Omul face eforturi să iasă cu bine dintr-o aventură (guvernarea) pentru care nu e pregătit. Băsescu l-a selecţionat pentru că este cel mai supus emul al său. Nu i-a ieşit - şi e de presupus că nu îi va ieşi vreodată - din cuvânt. La un moment dat îl va sacrifica, iar Boc se va retrage fără să cârtească. Nu va lăsa regrete, va fi uitat repede. Va rămâne numai ca personaj al unor bancuri în circulaţie cât a fost premier.
E evident că nu ştie ce să facă şi că e depăşit. Şi chiar dacă ar şti, îi lipseşte curajul. Premierului (de fapt un plenipotenţiar cu titlu personal al lui Băsescu în Palatul Victoria) îi place rolul pe care îl interpretează. E un actor de trupă, scos dintre figuranţi şi pus de un regizor să joace un rol principal. E o partitură care i se potriveşte. Băsescu l-a mandatat tocmai pentru că nu are personalitate, este un yesman.
Repetă ca o păpuşă spre cel care l-a inventat doar da, să trăiţi, am înţeles! Complexele lui fizice (de ins fără statură) şi sociale (de băiat sărac venit de la ţară) îl domină. Când apare la TV i se adresează exclusiv şefului, nu nouă.
Să presupunem că ar avea totuşi un dram de curaj să schimbe ceva, ce s-ar întâmpla? Clientela, înfiptă bine în banul public, nu l-ar lăsa s-o facă. Efectul reformei ar fi dezagreabil pentru cei care s-au ocupat de făcut averi din pus borduri, tras ţevi, întins asfaltul, livrat energie ieftină, văruit faţade, strâns gunoiul. Sunt profitorii economiei de piaţă pervertite, controlată de ex-securişti, şmecherii comerţului exterior ceauşist, de mafioţi. Situaţia de azi este efectul felului în care România a trecut de
