Jose Mourinho a jucat exact meciul care trebuia pentru ca Inter să meargă în finala de la Madrid
Barcelona a atacat 90 de minute, a avut cea mai mare posesie văzută vreodată într-o semifinală, 83 %, dar n-a putut să marcheze decît un gol, şi acela prea tîrziu
De multă vreme nu s-a mai văzut, la un asemenea nivel, un duel la care protagonişti să fie antrenorii şi nu marile vedete ce compun cele două echipe. Tot interesul s-a focalizat pe ei. Ceea ce zic, ceea ce fac, ceea ce gîndesc. Părea un meci de box, nu unul de fotbal. Într-un colţ al ringului, Jose Mourinho. Se ştia învingător la puncte, astfel că a evitat pe cît posibil loviturile directe, preferînd dansul în jurul adversarului. În celălalt, Pep Guardiola, cu obligaţia de a fi eficient, a trecut direct la atac, căutînd KO-ul, ştiind că un asalt prea lung i-ar diminua forţele. N-au mai contat celelalte 22 de nume. Nici Messi, nici Sneijder, nici Ibrahimovici sau Eto’o, nici Xavi, nici cei doi Milito, nici Zanetti, nimeni. Doar ei doi.
Mourinho a dat să intre cu acelaşi “11″ ca la Milano. N-a putut, căci la încălzire s-a întîmplat ceva. Oficial, Pandev s-a accidentat. Neoficial, Mourinho s-a decis să schimbe în ultimul moment după ce a studiat şi înţeles ce vrea sa facă Guardiola. Care a surprins pe toată lumea cu un modul din care lipsea fundaşul stînga. Guardiola a schimbat sistemul, trecînd la unul cu 3 fundaşi centrali, între Pique şi Gabi Milito coborînd Toure Yaya, manevră învăţată de pe vremea cînd era pregătit de Cruyff, care i-ar fi permis o linie de 4 mijlocaşi, Messi în faţa lor, cu libertate de mişcare, Pedro şi Ibrahimovici în atac. În aceste condiţii, Pandev nu-şi prea mai avea rostul, astfel că mult mai util a devenit Chivu, pe o bandă unde Zanetti rămînea un pic însingurat.
Şahul dintr-un meci de box
Meciul de box se transformase brusc într-unul de şah. Însă u
