Ministrul finantelor Sebastian Vladescu se teme ca economia Romaniei ar putea inregistra anul acesta o crestere chiar mai mica de 0,8% - noua prognoza oficiala anuntata oficial de FMI saptamana trecuta, cu jumatate de punct procentual mai slaba decat precedenta.
"Sper ca noua prognoza a FMI sa fie acoperita de realitate. Eu sunt inca prudent", a declarat Vladescu, citat de Mediafax.
Inca de acum cateva saptamani el isi exprima rezerve in legatura cu perspectivele de revenire a economiei, aratandu-se dezamagit de primul trimestru: "In trimestrul I a fost mult mai putin bine decat ne doream. Inca mai sper sa avem crestere economica in acest an."
Toamna trecuta, inainte de a redeveni ministru al finantelor, Vladescu estima ca economia ar putea continua sa scada anul acesta, cu pana la 2%, pe baza semnalelor primite din discutii cu oameni de afaceri.
Prognoza oficiala de 1,3% convenita cu FMI la inceputul anului a primit lovitura de gratie dupa aparitia statisticilor pe luna februarie care au consemnat prelungirea declinului in industrie, constructii si comert cu amanuntul.
In consecinta, majoritatea analistilor din banci si-au revizuit in jos asteptarile, estimand cresteri de 0,4% pana la cel mult 1%.
Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, a declarat recent ca punctul de pornire al actualei runde de negocieri dintre misiunea condusa de Jeffrey Franks si Guvern va fi tocmai noua prognoza de crestere a PIB.
Daca Guvernul va impartasi ajustarea, vor fi revizuiti toti principalii indicatori macroeconomici, inclusiv tinta de deficit bugetar.
Avand in vedere rezervele exprimate de ministrul finantelor in privinta relansarii economice, ramane de vazut daca Romania nu va pleda chiar pentru o revizuire mai severa a prognozei.
Perspectiva unui PIB sub asteptarile initiale complica problema reducerii deficitului bu