Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Chivu al patrulea

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Cristi Chivu este aproape de a deveni al patrulea jucător român care ajunge cu o echipă din afara ţării în finala celei mai importante competiţii europene destinate cluburilor. Predecesorii săi au fost Miodrag Belodedici, Florin Răducioiu şi Adrian Ilie.

Dar pentru a se alătura celor trei, Inter-ul lui Cristi Chivu trebuie să elimine din semifinalele Ligii chiar deţinătoarea trofeului, Barcelona, pe stadionul din capitala Cataluniei. La prima vedere, pentru italieni pare a fi misiune imposibilă. Nu trebuie uitat însă că nerrazurii au un avantaj de două goluri (în tur a fost 3-1) şi sunt conduşi de pe bancă de Jose Mourinho, aşa că meciul din această seaă (ora 21.45, în direct la TVR1) poate avea orice deznodământ.

Căpitanul naţionalei României a demonstrat că a trecut peste accidentarea de la cap şi s-a refăcut aproape complet în meciul cu Atalanta din Serie A, când a marcat şi primul gol de când este la Inter. „Mă bucur că am marcat. Am trecut printr-o perioadă care nu a fost deloc uşoară în viaţa mea. A fost un gol important şi pentru echipă, deoarece trebuie să câştigăm tot până la final", a spus Chivu.

Pentru ca bucuria să fie deplină, internaţionalul român vrea şi o calificare în finala Ligii Campionilor, deşi va întâlni Barcelona. „Meciul de pe Nou Camp este un moment istoric şi trebuie să dăm tot ce avem mai bun", a precizat Chivu. În faza grupelor, Barcelona s-a impus pe Nou Camp cu 2-0, un scor care acum i-ar asigura prezenţa în ultimul act al competiţiei. Până în acest sezon, cele două formaţii s-au mai întâlnit o singură dată în Liga Campionilor.

Miodrag Belodedici

„Căprioara" a cucerit trofeul cu Steaua Roşie Belgrad, în 1991 (5-3 cu Marseille), la cinci ani distanţă după ce îl câştigase şi cu Steaua Bucureşti (2-0 cu Barcelona).

Florin Răducioiu

Singurul român care a evoluat în marile campionate ale Europei (An

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum 43 minute
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum o ora
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum 32 minute
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Ziua Mondială a Rinichiului: Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi

Wall-Street.ro acum o ora
București, 13 martie 2025 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, sărbătorită anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, Societatea Română de Nefrologie face un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al

VIDEO Percheziţii la Botoşani într-un dosar ce vizează infracțiuni săvârşite de mercenarii lui Potra

Botosani News acum 2 ore
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adres

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°