Fostul primar al Clujului şi-a mărit pensia uzând de legea specială a parlamentarilor. Peremistul Gheorghe Funar (60 de ani) şi-a câştigat în instanţă un venit lunar de aproximativ 1.800 de lei, care i-ar putea fi diminuat considerabil de noua lege a pensiilor.
Curtea de Apel din Cluj i-a dat marţi câştig de cauză lui Gheorghe Funar în procesul acestuia cu Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj. Procesul a început după ce, în luna martie a anului trecut, Funar a solicitat pensionarea anticipată, cerere respinsă de CJP.
CITEŞTE ŞI
HALUCINANT/Ajutor social record: 5.148 de lei pe lună!
Deşi avea doar 59 de ani la vremea respectivă, fostul primar a solicitat pensionarea anticipată, mizând pe două prevederi legale, dintre care una valabilă doar pentru foştii parlamentari. Cumulate, cele două prevederi determină o scădere a vârstei de pensionare pentru foştii parlamentari de la 65 la 58 de ani. CJP i-a respins cererea, motivând că o persoană nu poate beneficia de două derogări de la legea generală.
Din pensionar de rând, pensionar „special"
În consecinţă, Gheorghe Funar a dat instituţia în judecată. Acţiunea, înregistrată în luna mai a anului trecut la Secţia Mixtă de Contencios şi Asigurări Sociale a Tribunalului Cluj, a fost pierdută de liderul PRM în luna noiembrie. Recursul înregistrat la Curtea de Apel a fost însă câştigat marţi, la primul termen.
Între timp, Funar a ieşit oricum la pensie în toamna trecută, după ce a împlinit 60 de ani, vârstă permisă de pensionare pentru toţi cetăţenii care au cotizat 35 de ani la sistemul de pensii. „Am obţinut, după trei mandate de primar şi un mandat de senator, şi activitate universitară, doar o pensie de 1.309 lei", ne-a spus Gheorghe Funar.
Suma este aşa de mică deoarece persoanele care se pensionează anticipat pierd un anumit procent din pensie pentru fiecare lună de anticipa