O lume noua si un titlu misto au dat o carte: “Poemele secretarei”. Iata autoarea:

Ce e in capul tau?

Că trebuie să mă mut din Titan și că trebuie să fac la un moment dat un nou credit, dar pentru asta o să am iarăși nevoie de un job cu carte de muncă și program fix și nu vreau așa ceva. Mă întreb ce contează mai mult, calitatea muncii sau a vieții? Adică, de ce insist să stau aici unde pot avea un job oarecum demn (editură, revistă, etc.) și nu am curajul să plec într-un loc cu adevărat frumos (Barcelona) unde să râd la soare și să nu-mi pese dacă fac sau nu o muncă pe măsura, să zicem, a calificării mele.

De ce esti asa cum esti?

Pentru că într-a cincea am dat peste următorul citat (îl scriu și acum din memorie): „Ape vor seca în albii iar peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte-o stea va veșteji pe cer în depărtări până când acest pământ să-și adune toate sevele în țeava altui crin de tăria parfumurilor sale“ (despre Eminescu, normal). Și mi s-a părut că nu am auzit niciodată atâtea cuvinte frumoase la un loc.

Pentru că îmi iese să fiu ceea ce nu sunt și muncesc foarte tare ca să fiu ceea ce mi se potrivește.

Cum ai vrea sa fii?

Mai unitară. Mai credibilă în proprii mei ochi.

Ti-ai conturat o identitate ca om? Iti foloseste la ceva in lumea asta?

Aici intervine replica aia cu „definește x“, în speță identitatea. Presupun că fiecare merge prin viață mestecând o poveste despre sine, asta o fi? Atunci depinde cât de bun povestitor ești. Cât de logic, cât de coerent. Dacă poți să te autoconvingi. Și de fapt, poate că sunt două povești. Una pe care ți-o spui ție și una pe care o vehiculezi în afară. Atunci, cea de a doua îți folosește ca un fel de carte de vizită. Și ca să răspund la întrebare mi-am conturat o identitate dar rămâne de văzut dacă sunt în stare s-o duc până la capăt.

Pov