Am convingerea, consider că, în opinia mea, cred, din punctul meu de vedere, sînt ferm convinsă... Îmi pot da cu părerea despre orice, oricînd. Ştiu totul despre toate şi nu mă tem să mă exprim. Ca să citez din clasici în viaţă: „Exprimarea liberă e cîştigată-n Revoluţie / Dreptul nostru-i garantat de Constituţie”, aşa spuneau Paraziţii în melodia „Jos cenzura”. Buuun! Carevasazică am avut pumnul băgat în gură atîţia ani şi acum răsuflăm uşuraţi şi ne (re)eliberăm zilnic prin vorbit. Ş-adică, doar e dreptu’ nostru, nu?
Cred cu tărie în libertatea de exprimare, drept uman fundamental şi nepreţuit, dar aş interzice pălăvrăgeala TV (aceste talk-show-uri interminabile, aceste „ştiri” comentate la nesfîrşit, veşnicele dezbateri despre probleme de importanţă naţională cum sînt cravatele lui X, sutienele lui Y sau petrecerile lui Z). După vorba „am părerea mea şi ce fac cu ea”, (că tot am amintit de cravate), pare-se că nu există nimic mai atrăgător decît să emitem opinii şi/sau judecăţi de valoare. Precizez, nu sunt întru-totul de acord cu folosirea argumentului de autoritate (dacă a zis dl Cutare, înseamnă că aşa e), dar mi se pare esenţial să ştii despre ce vorbeşti.
Admir oamenii care îşi susţin punctele de vedere cu argumente solide, logice şi coerent exprimate, dar mă calcă pe nervi vorbitul numai de dragul aflării în treabă. Susţin comunicarea între oameni, schimbul isteţ de opinii, polemicile reale, declar război atacurilor la persoană, injuriilor, loviturilor sub centură.
Visez, în felul meu naiv şi încrezător, la un model de retorică şi argumentaţie britanic, dar, în fiecare zi, mi se livrează simplu „Românica” – brand de ţară caracterizat de scandal, bîrfă, cancan, „ştiri incendiare”. Nici vorbă de profesionalism, echidistanţă sau imparţialitate, avem parte doar de „merge şi-aşa”.
În aceste condiţii, propun un scurt Ghid de exprimare a
