Cabinetul Boc a decis, miercuri, să constituie unui grup de lucru interministerial care să analizeze eventuale modificări la taxa de poluare auto, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Acesta urmează să fie coordonat de Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi compus din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Departamentului pentru Afaceri Europene şi un consilier al primului-ministru.
Posibile schimbări ale actualei taxe de poluare auto au fost anunţate de membrii Executivului acum două zile, care au declarat că Guvernul va anunţa până la sfârşitul lunii iunie dacă şi cum anume va fi schimbat modul de calcul al acesteia, eventuala modificare urmând să fie valabilă de la începutul anului 2011.
O taxă controversată şi ultra- modificată
Taxa auto a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte, pe baza capacităţii cilindrice şi emisiilor de dioxid de carbon. Pe fondul creşterii numărului de maşini second-hand importate, Guvernul a decis, în luna decembrie 2008, ca taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi să fie suspendată începând cu 15 decembrie 2008, până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană. Excepţia a fost ridicată la începutul acestui an. Executivul estimează că va colecta în acest an din taxa de poluare pentru autovehicule o sumă totală de 1,65 miliarde lei, un nivel similar prognozei pentru 2009, dar cu peste un miliard de lei mai mult decât încasările efective înregistrate până la sfârşitul anului trecut. Fostul ministru al Mediului Nicolae Nemirschi anunţa, anul trecut, că autorităţile intenţionau să introducă din 2010, în locul taxei de poluare, un impozit