Am pierdut eleganţa discursului în spaţiul public. Şi prin asta mi se pare că s-a produs un rău iremediabil. Nu e vina dumneavoastră şi nici a mea în prea mare măsură. În general jurnaliştii din presa scrisă, chiar şi atunci când împing la limită nivelul de acceptabilitate a limbajului comun, a argoului uneori, au proprietatea termenilor, ceea ce pentru un om inteligent poate reprezenta o eliberare din corsetul mult prea multelor convenienţe.

Imi plac Paraziţii - formaţia de muzică de hip-hop, deşi nici paraziţii care trăiesc o boemă autentică nu-mi displac - îmi plăceau şi barosanii de la B.U.G Mafia, da' n-am mai auzit nimic de ei. Indivizii aştia au dezvoltat o cultură a înjurăturii, au creat un blazon al periferiei, o justificare plauzibilă pentru golăneala în starea ei naturală, în forma ei primară de manifestare, ca cea a vânătorilor din preistorie. Au creat o castă a proscrişilor societăţii. De multe, foarte multe ori, Paraziţii au băgat-o şi au scos-o nu numai pentru mine ci şi în locul meu. Tipii ăştia au contribuit pe bune la relaxarea mea în multe ocazii şi o spun în deplină cunoştinţă de cauză, îmi asum responsabilitatea celor afirmate, nu au viciat cu nimic spaţiul exprimării publice, din contra, au fost, sper că mai sunt încă, supapa activă a suburbanului, a mizeriei care zace in fiecare din noi. Ascultându-i, îţi dai seama că nu poţi fi mai şmecher ca ei, că nu poţi înjura nici mai mult, nici mai bine şi nici mai cu substanţă decât o fac respectivii. Care devin astfel un fel de sanitari (spuneţi-le vidanjori dacă preferaţi) ai societăţii elevate, intelectuale.

Da' ăştia din politică ce căcat fac? Mă refer la majoritatea liderilor, demoazele de televiziune, fanfaroni de bâlci grotesc, oratori pârâţi, la ăia care ne inundă cotidianul cu ştiri lătrate, cu ce părere au ei despre ceva, sau cum o să facă ei o dumă ca să fie bine-n tară