Nici până acum, celor două parcuri din Govândari nu le-au fost alocate fonduri pentru reabilitare. Parcul Siderurgistului şi cel al Copiilor, din zona Intim sunt în acelaşi stadiu, ca acum câţiva ani. Deşi cele două proiecte sunt depuse la Ministerul Mediului, finanţarea întârzie să apară.
Locuitorii din cartierul Lunca Bârzavei se întrebă când vor avea parte de parcuri frumos amenajate, curate şi reabilitate complet, aşa cum li s-a promis de executiv, la începutul acestui an. „Cele două proiecte de reabilitare a Parcurilor Siderurgistului şi Copiilor sunt depuse deja la Ministerul Mediului şi sunt în evaluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa, Marius Bălean.
Valoarea schimbării lor la faţă este ridicată, astfel că administraţia locală nu are bani suficienţi să îi scoată din buget. „Proiectul pentru parcul Siderurgisului este de 700.000 de lei, iar pentru Parcul Copiilor, de la Intim, costurile de reabilitare ar ajunge la 1.000.000 de lei”, a explicat edilul şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu. Pe de altă parte, banii programaţi de administraţie pentru spaţiile verzi noi din oraş sunt tăiaţi din proiectul de buget.
Mai bine pe vreme rea
Vestea proastă pentru reprezentanţii primăriei este că, de câteva zile, vremea a renunţat la capricii, iar soarele îi scoate tot mai des pe reşiţeni în parcuri. „Dacă vrei să te aşezi, nu ai unde să stai. În afară de băncile din centrul oraşului, toate sunt pline de rugină. Şi pentru că asta nu a fost suficient, primăria mai şi taie din spaţiile verzi care există deja. Parcul care era odată la poliţie, de exemplu, nu mai este. Au început o construcţie acolo care e în acelaşi stadiu de nu ştiu când”, a spus reşiţeanca Raluca Crîsta.
Aceasta a adăugat că nu se supără că administraţia a tăiat din fondurile pentru mobilierul stradal pentru că sunt mulţi bani pentru proiecte în acest sen