Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Crulic-filmul, mai rapid decât Crulic-procesul

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Drama tânărului de 33 de ani din Dorohoi, mort de foame acum doi ani într-o închisoare din Polonia, a ajuns subiect de film. Anca Damian filmează un lungmetraj despre chinurile lui Claudiu Crulic, în timp ce procesul celor trei angajaţi ai închisorii din Cracovia nu s-a finalizat.

Poliţia se grăbeşte să-i dea satisfacţie judecătorului, care oferă o descriere precisă a hoţului, identificându-l şi din fotografii, şi îl arestează pe presupusul infractor, Claudiu Crulic, a cărui singură vină era aceea că muncea ilegal în Polonia, şi era român.

Documentarul, o coproducţie româno-poloneză, reconstituie drama imigrantului arestat fără probe şi abandonat în închisoare de autorităţile române. Cum încercările lui de a demonstra că la data furtului nu se afla pe teritoriul statului polonez eşuează, iar Ambasada României la Varşovia nu îi acordă sprijin, Claudiu Crulic declară greva foamei.

Mărturii şocante de la cunoscuţi şi rude

După patru luni de înfometare, românul de 33 de ani moare în condiţii care amintesc de lagărele naziste. Scandalul provocat în ţară de drama tânărului au dus la demisia ministrului de externe de la acea vreme, Adrian Cioroianu, dar şi la chemarea în ţară a consulului României la Varşovia şi a ambsadorului României în Polonia.

La doi ani de la moartea lui Claudiu Crulic, procesul este tergiversat şi nu au fost găsiţi vinovaţii. În aşteptarea verdictului, regizorul Anca Damian reconstituie ultimele două luni de patimi din viaţa lui Claudiu, petrecute în detenţie. Filmările au fost deja realizate în închisoarea şi în spitalul din Cracovia. Medici şi angajaţi ai închisorii din capitala Poloniei, reprezentanţi ai autorităţilor române şi poloneze, dar şi rudele lui Claudiu Crulic vin cu mărturii şocante în acest lungmetraj.

Filmul va avea premiera anul viitor şi va conţine elemente de animaţie inedite în cinematograf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 23 minute
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O fetiță de 11 ani a murit în urma unui tragic accident în Lipnița. Alte 4 victime au fost rănite

Ziua Constanta acum 29 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 4 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°