Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum văd caricaturiştii francezi Dacia Duster

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 aprilie 2010 ·

După scandalul în care francezii ironizau românii prin deja celebrul "salut românesc", acum aceştia arată că ştiu să facă şi glume bune. Este vorba despre o caricatura a celui mai ieftin SUV, Dacia Duster, care a ajuns şi pe piaţa din Franţa, potrivit Antena1.ro.

Specialiştii de la Caradisiac au postat un desen haios în care Duster-ul apare alături de doi francezi ce comentează pe marginea noului model low-cost. "Un 4x4 la 11.900 de euro?!!", întreabă unul. Iar celălalt răspunde: "Românii aştia sunt nebuni!".

Automobile Dacia a exportat în primul trimestru aproape 80.000 de vehicule, principala destinaţie fiind Franţa, care a detronat Germania, aflată pe prima poziţie a clasamentuului de anul trecut, a declarat, marţi, directorul general al producătorului, Jerome Olive, citat de Mediafax.

"În topul pieţelor de export s-a produs o modificare în primul trimestru, prin faptul că Franţa a înlocuit Germania, acest lucru datorându-se faptului că aceasta din urmă nu a continuat programul «Rabla» şi în 2010", a spus, marţi, în conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry, Jerome Olive.

Astfel, Dacia a exportat în Franţa 33.014 autovehicule, în Italia 9.859 unităţi şi în Germania 7.220 maşini. Locurile următoare sunt ocupate de Algeria, cu 6.237 de maşini, Spania, cu 4.565, Maroc 4.172 unităţi, iar pe ultimul loc s-a clasat Polonia, cu 1.023 vehicule.

Constructorul român intenţionează să crească producţia modelului Duster, de la 260 de unităţi pe zi în prezent la 460 de unităţi pe zi, până la finele anului, producţia totală a uzinei urmând să fie similară cu cea de anul trecut, de aproximativ 300.000 de vehicule.

"Condiţiile de producţie de la Dacia nu pot fi modificate până la sfârşitul anului şi estimez că vor fi produse un pic peste 300.000 de maşini, la fel ca anul trecut. Suntem mai prudenţi opentru previziunile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 2 ore
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 35 minute
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum 24 minute
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°