Mărturisesc că mă miram urmărind luni la televizor cum toate partidele doreau în principiu transparenţa averilor şi controlul conflictelor de interese. Să fi ajuns politicienii români atât de dedicaţi principiilor de transparenţă şi control public? Aş!

După apariţia televizată a premierului Boc, Guvernul a fost criticat pentru ceva ce a fost obligat să facă şi necriticat pentru ceva ce a omis să facă. Să încep cu a doua parte. Şefii ANI îi propuseseră Guvernului un proiect de lege care ocolea decizia Curţii Constituţionale, dar păstra puterea esenţială a ANI: aceea de a controla dacă există diferenţe semnificative între averea la începutul de mandat şi cea de la finele mandatului. Pentru că, de fapt, nu avem ceva cu averea în sine, ci cu averea care creşte excesiv pe durata mandatului prin raportare la veniturile obţinute în aceeaşi perioadă. Tocmai acest punct a fost eliminat din proiect în şedinţa de guvern. Cu alte cuvinte, Guvernul a şuntat proiectul făcut de ANI în punctul esenţial. Asta am reuşit eu să aflu dând telefoane unde trebuie, sper să mă înşel, dar nu cred.

Ce va mai fi ANI dacă acest proiect al Guvernului devine lege? Simplu: un fel de ONG. Nu e ceva rău în sine să fii ONG, doar eu însumi conduc o asemenea organizaţie, dar nu mai este ANI aşa cum ar trebui: o organizaţie puternică, cu atribuţii de verificare. Adică aşa cum este descrisă explicit în criteriul de referinţă stabilit împreună cu Comisia Europeană în Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Mi se poate spune: bine, dar ANI va putea în continuare să sesizeze Fiscul şi Parchetul. Este corect, dar simpla sesizare fără control din partea ANI este frecţie la picior de lemn. Să luăm un exemplu concret. Să zicem că o persoană fictivă A.N. este prim-ministru. În timpul mandatului, averea lui A.N. creşte cu un milion de euro. A.N. spune că a primit respectiva avere moştenire de la o mătuşă