Europarlamentarul Gigi Becali a declarat, marţi seară, la B1TV, că a candidat la preşedinţia României pentru al jigni pe Traian Băsescu. Latifundiarul din Pipera a recunoscut că nu l-a interesant niciodată rezultatul scrutinului.
Becali a spus că doreşte să afle de ce a fost iertat de preşedintele României, Traian Băsescu după toate jignirile pe care europarlamentarul i le-a adus în timpul campaniei electorale. Actualul finanţator al echipei Steaua a precizat că ar fi renunţat la comportamentul său mai puţin civilizat dacă o persoană apropiată i-ar fi adus "o probă".
Mai citiţi şi:
Dragomir: „Gigi e rasist, bannerul de la meciul cu Ujpest a fost făcut în birou la Steaua”
VIDEO Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor sunt cei mai chiulangii europarlamentari / România este codaşa UE
"Cineva a zis că îmi aduce o probă. Îmi pare rău că acea persoană, mi-e foarte apropiată, şi nu mi-a adus proba, înainte de campaniea electorală. Dacă îmi spunea că există o probă, poate nu mai făceam acele jigniri. Eu de aceea am candidat la preşedinţie, pentru a jigni. Pe mine nu mă intersa cine iese, cine nu iese. Voiam să îl jignesc pe Băsescu, credeam că el a făcut-o. Credeam că el m-a arestat", a declarat Becali, referindu-se la arestarea sa.
Gigi Becali a recunoscut că apreciază faptul că a fost iertat de preşedintele Traian Băsescu. Europarlamentarul este de părere că oricare alt şef al statului nu ar fi făcut acest lucru.
"Oricine era preşedinte, la câte am spus eu atunci, să te ierte imediat, e mare lucru. Vreau intr-o zi să mă văd şi să îl întreb, cu jurământ, să îmi spună de ce m-a iertat. Nu ştiu. Nu sunt omul fricos, omul laş, care după ce scuip, să ling. La nervi spun orice, după, poate regret. este un om faţă de care am un handicap. L-am atacat grav rău de tot de două ori, şi în prima campanie, şi în a doua şi m-a iertat de do