Mitingul funcţionarilor publici desfăşurat azi pe esplanada Teatrului Naţional a dat peste cap lansarea unei cărţi în cadrul Festivalul Shakespeare.
Ce legătură există între Festivalul Shakespeare şi mitingul organizat astăzi la Craiova de Sindicatul Administraţiei Publice „Forţa Legii”? Aparent, nu ar fi trebuit să fie niciuna. Numai că, dintr-o gafă a comisiei care avizează manifestaţiile desfăşurate pe domeniul public, lansarea unei cărţi semnate de renumitul shakespearolog britanic Stanley Wells şi de Paul Edmondson, eveniment desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, a avut parte astăzi de un „acompaniament” mai puţin select. Manifestarea culturală, programată să înceapă la ora 10.30 şi desfăşurată în incinta Teatrului Naţional „Marin Sorescu, a fost amânată zeci de minute, din cauza huiduielilor şi scandărilor sindicaliştilor din administraţie care manifestau pe esplanada din faţa Teatrului. Directorul Festivalului Shakespeare, Emil Boroghină, le-a reproşat jandarmilor că mitingul deranjează lansarea de carte la care au participat invitaţi de marcă din ţară şi străinătate.
Emil Boroghină, directorul festivalului, a privit neputincios manifestările zgomotoase ale sindicaliştilor
Cum în faţa teatrului se strânseseră deja aproximativ 800 de sindicalişti din mai multe judeţe ale ţării, nu s-a mai putut face nimic pentru ca cele două evenimente să nu coincidă.
„Marele Will”, prins în vâltoarea protestelor sindicale
După aproximativ 20 de minute de întârziere, lansarea cărţii „Sonetele lui Shakespeare” a început. Boroghină, Florea Firan, directorul editurii „Scrisul Românesc” şi chiar Stanley Wells au vorbit invitaţilor veniţi din mai multe ţări europene şi chiar din China, în timp ce afară sute de manifestanţi strigau „Hoţii, hoţii!”, „Jos Guvernul!”, „Demisia, demisia!