Un dialog cu Nicolae Forminte seamănă cu un meci de box
Nu vă luaţi după fotografie. Pare un cadru prietenos. Un antrenor, un jurnalist şi un reportofon de epocă pe un balansoar. Nicolae Forminte e mereu în gardă. La momentul discuţiei, era grăbit, peste doar cîteva zile începeau Campionatele Europene pe echipe de la Birmingham (28 aprilie-2 mai): "România nu poate să meargă la o competiţie fără să lupte să acceadă pe podium. Liderul echipei este echipa. Încercăm să construim o nouă echipă, cu o generaţie tînără, fetiţele sînt crude încă. Sper ca aceste fetiţe să reziste pînă la Olimpiadă, pentru că altele nu sînt". Sună telefonul, "Vin şi eu în jumătate de oră", se stabilesc ultimele detalii ale plecării.
Primim şi o explicaţie pentru tonul arţăgos: "Eu nu simt nevoia să ajung în presă. Consider că am obligaţia, fiind persoană publică, să stau de vorbă cu tine. Dacă e după ce simt eu, n-am nevoie să stau de vorbă cu presa, nu-mi aduce nici un beneficiu. Ţi-o spun cu prietenie. Îţi fac pariu că atunci cînd te duci la gazetarul şef cu chestia asta, cu fundaţia pentru gimnastică, ţi-o taie, că e reclamă gratuită?" Uite că nu a tăiat-o!
- Este gimnastica sportul nostru naţional?
- Nu cred că a fost niciodată, pentru simplul motiv că nu cred că România are vreun sport naţional. Românilor le place să se asocieze de fiecare dată cu succesul, indiferent cine îl obţine.
- Gimnastica va mai aduce succese?
- Întrebări retorice, de parcă gimnastica s-ar fi oprit vreodată să aducă succese. Interesul copiilor faţă de sport, în general, şi cu atît mai mult faţă de gimnastică, nu mai este acelaşi. Deschizîndu-se către mass-media şi mass-media reuşind să prezinte doar lucrurile negative din gimnastică, nu doar cele pozitive, de cele mai multe ori, nu se mai înhamă nimeni la o muncă titanică în care probab
